Posibil spionaj în Parlamentul austriac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Posibil spionaj în Parlamentul austriac
Posibil spionaj în Parlamentul austriac

O comisie de anchetă a Parlamentului austriac investighează, începând de astăzi, mai multe suspiciuni de spionaj din legislativ, de la interceptarea convorbirilor telefonice ale aleşilor până la presupusa manipulare a unui deputat de extremă-dreaptă de către Kazahstan, relatează AFP.

Comisia, formată din 17 membri din cele cinci partide reprezentate în Parlament, a fost creată după ce s-a aflat despre verificarea comunicaţiilor iniţiate de deputatul BZÖ (extremă-dreapta) Peter Westenthaler de pe telefonul său mobil, într-un dosar de trafic de droguri în care a fost audiat ca martor. Deputaţii vor încerca să strabilească dacă au avut loc şi alte interceptări telefonice de acest tip de la începutul precedentei legislaturi, în 2006.

În Austria interceptările telefonice nu sunt ilegale, dacă sunt autorizate de un judecător. Astfel, telefoanele parlamentarilor pot fi ascultate la fel ca ale oricărui alt cetăţean, fără să fie nevoie de ridicarea imunităţii.

Un alt dosar se referă la o presupusă intrigă a serviciilor secrete din Kazahstan. Potrivit serviciului de contraspionaj austriac, acestea au încercat să obţină informaţii despre Rahat Aliev, fostul ginere al preşedintelui ţării din Asia Centrală, Nursultan Nazarbaiev, prin intermediul unei întrebări parlamentare adresată de deputatul Harald Vilimsky (FPÖ).

În anul 2009, doi poliţişti austrieci au fost suspendaţi pentru că au încercat, în mod ilegal, să afle unde se află reşedinţa lui Aliev din Austria, stat unde acesta s-a refugiat după ce a căzut în dizgraţie.

Austria a refuzat să îl extrădeze pe Rahat Aliev, condamnat în lipsă la 40 de închisoare în Kazahstan, apreciind că nu au fost reunite condiţiile unui proces echitabil.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite