Primul ministru grec Giorgos Papandreou i-a cerut marţi preşedintelui american Barack Obama acţiuni împotriva speculanţilor, pe care i-a acuzat de a fi scufundat şi mai mult ţara sa în criza financiară, relatează EuroNews.
Cu două zile înainte de o a doua grevă generală la care au chemat sindicatele în 15 zile pentru a denunţa planul de austeritate al guvernului, Papandreou nu a obţinut nicio promisiune de ajutor financiar american, dar, spune el, Obama i-a răspuns pozitiv la pledoaria sa contra speculanţilor.
Am primit un răspuns pozitiv din partea preşedintelui Obama, ceea ce ar însemna că acest subiect va fi pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a G20 de la sfârşitul lunii iunie la Toronto, a declarat Papandreou.
G20 reuneşte cele 20 cele mai mari economii ale planetei. Papandreou a indicat că el nu a cerut ajutor financiar Washingtonului şi Casa Albă a subliniat că nu s-a pus problema să intervină.
Acestă chestiune ţine de Uniunea Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Statelor Unite Robert Gibbs. Este o problemă pe care europenii pot şi trebuie să o rezolve, a adăugat el.
Papandreou a chemat Statele Unite şi Uniunea Europeană să spună încă o dată pentru totdeauna 'ajunge!' speculanţilor ce profită de criza greacă.
Speculanţi fără scrupule strâng miliarde în fiecare zi pariind pe o absenţă de plăţi a Greciei, a declarat el într-un discurs la Brooking Institution, un cerc de reflecţie din Washington.














* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza