Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Papa va fi asasinat anul acesta, susţine un document "foarte confidenţial"

10 februarie 2012, 14:52 |  Autor: Noémi Varga | 

Cuvinte cheie: Papa Benedict, papa, asasinat, document secret, vatican, germana, web,

Papa Benedict al XVI-lea

Papa Benedict al XVI-lea

 

Papa Benedict al XVI-lea mai are doar câteva luni de trăit, potrivit unui document secret în limba germană care anunţă asasinarea lui în următoarele 12 luni. Documentul a fost dezvăluit astăzi de "Il Fatto Quotidiano" şi dezminţit de Vatican, care l-a calificat drept "delirant şi necorespunzător realităţii".

Cotidianul de stânga a publicat vineri acest document "foarte confidenţial", datat 30 decembrie 2011.

El ar fi fost trimis de cardinalul columbian aflat la pensie Dario Castrillon Hoyos secretariatului statului şi secretarului particular al Papei Benedict al XVI-lea în ianuarie. Monseniorul Hoyos s-ar fi întâlnit apoi direct cu Papa la jumătatea lui ianuarie pentru a discuta despre această situaţie, transmite AFP.

Potrivit cotidianului, acest document - redactat în germană şi care nu ar fi fost accesibil decât Papei şi câtorva colaboratori apropiaţi ai acestuia - reia o declaraţie alarmantă a arhiepiscopului de Palermo Paolo Romeo în cadrul unei deplasări în China, în noiembrie.


Complot împotriva Papei

Monseniorul Romeo le-ar fi spus interlocutorilor săi că ar fi auzit de un complot şi că Papa ar urma să moară în "următoarele 12 luni". Documentul nu precizează care ar fi participanţii la un eventual complot şi nici locul sau momentul în care Papa ar putea fi asasinat.

Vaticanul dezminte

"Este evident că acest document conţine consideraţii exagerate care sunt lipsite de orice adevăr", a comentat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, contactat de AFP.

"Nu neg existenţa acestui document în germană" trimis Vaticanului, "spun doar că ceea ce scrie în acest document nu trebuie tratat cu seriozitate şi nu trebuie să se creadă că acesta conţine ceva real", a adăugat el, scrie Mediafax.

Potrivi altor afirmaţii atribuite de document monseniorului Romeo, Papa ar avea un raport foarte conflictual cu cardinalul secretar de Stat (numărul doi în ierarhia Vaticanului), Tarcisio Bertone, şi ar încerca să îl înlocuiască. El l-ar prefera pe cardinalul de Milano, Angelo Scola.

Potrivit experţilor, difuzarea documentului ar putea să se înscrie într-o luptă surdă de putere, membrii administraţiei de la Vatican încercând să determine plecarea cardinalului Bertone.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole