Olli Rehn şi Durao Barroso, vizită neaşteptată la Bucureşti şi Sofia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europeană. Variantele care au circulat în rândul oficialilor europeni zilele trecute nu consemnau niciodată privind recomandarea Comisiei în privinţa datei aderării.Anunţul privind vizitele,

Europeană. Variantele care au circulat în rândul oficialilor europeni zilele trecute nu consemnau niciodată privind recomandarea Comisiei în privinţa datei aderării.
Anunţul privind vizitele, pe 17 mai, la o zi după prezentarea raportului, a şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi a comisarului pentru extindere, Olli Rehn, la Bucureşti şi Sofia sporeşte confuzia în rândul opiniei publice. Acest anunţ readuce în memorie vizita de consolare a preşedintelui Statelor Unite, Bill Clinton, după ce România a fost exclusă din primul val al extinderii spre est a Alianţei Nord-Atlantice. Probabil că oficialii europeni doresc să dea românilor şi bulgarilor o interpretare autorizată conţinutului "tehnic" al raportului sau a "formulelor noi" pe care le-ar putea conţine.

Executivul european, supus presiunilor
În momentul în care pe culoarele de la Bruxelles circulau zvonuri că anunţul CE privind data aderării va fi amânat pentru toamnă, când este programat un nou raport, şeful Executivului european a simţit nevoia să intervină şi să spună că pe 16 mai Comisia va alege din trei varinate: aderarea la 1 ianuarie 2007, la 1 ianuarie 2008 şi, "a treia cale", aderarea la 1 ianuarie 2007 condiţionat. Această variantă ar scuti Executivul european de responsabilitatea formulării unei recomandări privind amânarea cu un an a aderării celor două state la UE şi ar evita continuarea automată a procedurilor privind fixarea ca dată clară pentru integrarea europeană a României 1 ianuarie 2007, în cadrul Consiliului European din iunie. Consiliul "Celor 25" ar putea amâna şi el luarea unei decizii pentru decembrie, în încercarea de a spori presiunile asupra autorităţilor de la Bucureşti şi Sofia pentru a continua reformele, chiar dacă CE avea la dispoziţie, potrivit Tratatului de aderare, activarea clauzelor de salvgardare sectoriale, deosebit de păguboase pentru un stat membru. Dacă în urmă cu câteva luni Raportul Comisiei era aşteptat cu speranţă şi optimism, în ultimele săptămâni, în capitalele celor două state candidate a început să se instaleze îngrijorarea. Ezitările Comisiei reflectă şi multitudinea de poziţii privind "noul val de extindere" a UE din ţările membre. În urmă cu două săptămâni, la Bruxelles se vorbea despre o propunere de decuplare a celor două ţări, prin amânarea Bulgariei pentru 2008, pentru a sancţiona pasivitatea autorităţilor bulgare la recomandările experţilor europeni privind accelerarea luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, ulterior lucrurile s-au mai nuanţat. Europarlamentarii români susţin că, dacă se va alege a treia cale, atunci aderarea va fi în 2007, dar nu la 1 ianuarie, ci undeva după luna mai.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite