O tânără din Marea Britanie şi-a riscat viaţa pentru a salva o femeie agresată, deşi poliţia se afla în apropiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O britanică în vârstă de 27 de ani şi-a riscat viaţa pentru a ajuta o femeie care era atacată de trei bărbaţi, în timp ce o maşină a poliţiei cu doi ofiţeri era parcată la câţiva metri de locul faptei, relatează Daily Mail.

Marie Wastlund se întorcea spre casă dintr-un club când a văzut cum o femeie este agresată de trei bărbaţi care purtau hanorace cu glugă.

Tânăra a încercat să atragă atenţia a doi ofiţeri de poliţie aflaţi într-o maşină în apropiere, însă aceştia nu au schiţat niciun gest.

Astfel, Marie Wastlund s-a îndreptat spre victimă şi a sărit pe cei trei, împingându-i. Agresorii s-au speriat şi au fugit, iar tânăra  a sunat la serviciile de urgenţă. Până la venirea ambulanţei, Marie Wastlund a ţinut-o în braţe circa 10 minute pe femeia agresată.

Potrivit martorilor, poliţiştii au ieşit din maşină la un moment dat în timpul incidentului, însă n-au observat nimic, astfel că au intrat înapoi.

Cei doi ofiţeri s-au interesat de incident numai când un prieten al tinerei a sosit la adresa respectivă, chemat de aceasta, şi s-a dus la maşina poliţiei, bătând în geam.

Chiar dacă se presupune că cei doi ofiţeri nu au văzut iniţial agresiunea, evenimentele care au urmat au avut loc în decurs de câteva minute bune chiar în apropiere de maşina lor.

"Era destul de evident că se întâmplă ceva pe stradă şi asta putea să vadă oricine. Ar fi trebuit să facă ceva. Este dezgustător, sunt plătiţi ca să protejeze oamenii. Este destul de înfricoşător ca poliţia să fie atât de aproape şi să nu facă nimic", a afirmat tânăra.

Poliţia din Bristol va începe o anchetă internă după acest caz, pentru a vedea dacă cei doi ofiţeri şi-au neglijat atribuţiile de serviciu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite