Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Noua Comisie Europeană a fost validată de PE

9 februarie 2010, 20:31 |  Autor: Anca Voicu | 

Cuvinte cheie: comisie, ue, José Manuel Barroso,

José Manuel Barroso

José Manuel Barroso

 

Deşi contestată de Verzi şi de eurosceptici, echipa Barroso II a trecut, ieri, cu bine, de plenul Legislativului european. Azi urmează să primească acordul formal al guvernelor UE. Emoţiile preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso, au luat sfârşit ieri. Cu 488 de voturi pentru, 137 contra şi 72 de abţineri, noua echipă a fost validată.

Conservatorii, socialiştii şi liberalii au votat favorabil, cum anunţaseră, de altfel, dinainte. Numai ecologiştii, comuniştii şi câţiva eurosceptici s-au împotrivit.

La dezbaterea premergătoare votului, au existat chiar două propuneri ca Manuel Barroso să vină, în fiecare an, în faţa PE pentru revalidarea Comisiei, având în vedere nemulţumirea legată de prestaţia unora dintre comisari la audieri. Propunerea a fost însă respinsă.

Votul pozitiv al eurodeputaţilor deschide calea intrării în funcţiune a noii echipe, care mai are nevoie doar de acordul formal al guvernelor UE, prevăzut pentru azi. Prima reuniune a noilor comisari va avea loc la 17 februarie.

Dacă nu va exista niciun accident pe ­parcurs, cum s-a întâmplat cu Comisia Santer, obligată să demisioneze în bloc, Comisia Barroso II va funcţiona timp de cinci ani.

Din echipă face parte şi Dacian Cioloş. Românul, care va prelua Agricultura europeană, s-a numărat printre puţinii aspiranţi la postul de comisar care a obţinut la audieri votul unanim al eurodeputaţilor.

Afacerea Jeleva a lăsat urme

Deşi pare încheiat definitiv, scandalul respingerii Rumianei Jeleva, primul comisar propus de Bulgaria, a fragilizat anumite înţelegeri politice din cadrul Legislativului european.

În virtutea unei astfel de înţelegeri, Martin Schulz, liderul grupului socialist, ar trebui să-l înlocuiască pe conservatorul Jerzy Buzek la şefia Parlamentului European în ianuarie 2012. Acum, grupul PPE, încă iritat de atitudinea socialiştilor, consideraţi artizanii respingerii Jelevei, ar putea să nu-i mai acorde votul lui ­Schultz.

Şi José Manuel Barroso ar putea avea în viitor probleme cu conservatorii. Mai multe delegaţii naţionale, în primul rând germanii şi polonezii, îi reproşează şefului CE că a dat înapoi în cazul Jeleva, negociind înlocuirea ei, în timp ce PPE era pregătit să se bată până la capăt pentru menţinerea bulgăroaicei.

Severin, raportor pentru Rusia

Eurodeputatul român Adrian Severin a fost numit raportor al Parlamentului European cu privire la Rusia. Raportul pe care îl va elabora Severin este numit "Acordul de Parteneriat şi Cooperare UE-Rusia".



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole