Nicolas Sarkozy vrea să creeze Armata Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa a lansat ieri un controversat set de propuneri pentru înfiinţarea de structuri militare ale UE Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a expus ieri planul de a mări rolul militar

Franţa a lansat ieri un controversat set de propuneri pentru înfiinţarea de structuri militare ale UE

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a expus ieri planul de a mări rolul militar al UE, în ciuda crizei declanşate de respingerea de către Irlanda a Tratatului de la Lisabona.

Propunerile lansate ieri reafirmă dorinţa ca UE să aibă "o capacitate de planificare strategică permanentă şi autonomă".

"Dezvoltarea capacităţilor de intervenţie internaţională ale UE cere de asemenea un mai mare accent pe mijloacele de a planifica şi conduce operaţiuni militare", a afirmat Sarkozy. Există deja un personal militar al UE, localizat la Bruxelles, dar rolul său constă în a oferi sfaturi strategice lui Javier Solana, şeful politicii externe şi de securitate.

Operaţiunile militare sunt conduse în prezent fie de NATO, fie de parlamentele naţionale. Marea Britanie ar vrea ca lucrurile să rămână aşa.

Unii oficiali britanici speraseră într-un compromis între Londra şi Paris pe tema planificării, limitând acest aspect la coordonarea operaţiunilor militare ale NATO şi la acţiunile poliţieneşti şi judiciare ale UE. Dar acest raport arată că ambiţiile Franţei rămân neschimbate.

Parc european de aeronave militare

Sarkozy a cerut Europei să îşi unească resursele logistice vitale şi a sugerat ca toate aeronavele de transport militar să formeze un singur parc european, sub o singură comandă, a UE.

El cere ca UE să pună în comun baza de elicoptere de realimentare în aer şi a celor de transport. Aceste propuneri riscă declanşarea unei controverse. Marea Britanie se teme că o asemenea capacitate se va suprapune şi va intra în competiţie cu NATO.

Franţa, care preia preşedinţia rotativă a UE pe 1 iulie, mai solicită ca blocul să îşi ţină promisiunea de a pune la dispoziţie 60.000 de soldaţi pentru misiuni de circa un an în străinătate.

Prezentare amânată după votul irlandez

Propunerile lui Sarkozy privind apărarea ar fi fost finalizate şi pregătite încă din mai, însă Parisul a preferat să aştepte încheierea referendumului irlandez privind Tratatul de la Lisabona înainte de a le da publicităţii. Opozanţii irlandezi ai tratatului au acuzat Franţa că intenţionează să creeze o armată europeană coordonată de Bruxelles. Odată însuşit, tratatul va obliga statele UE să aloce sume mari pentru apărare.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite