Nervozitate în tabăra Iuliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nervozitate în tabăra Iuliei
Nervozitate în tabăra Iuliei

Campania electorală din Ucraina a debutat cu un scandal sexual. Analiştii se aşteaptă şi la alte atacuri murdare. Trei deputaţi din partidul premierului Iulia Timoşenko, candidată la funcţia supremă în stat, sunt suspectaţi că ar fi violat doi copii într-o tabără  din Crimeea.

Acuzaţii de pedofilie şi viol, cu ramificaţii politice, au marcat începutul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Analiştii politici sunt mai mult ca siguri că vor urma şi alte reglări de conturi sordide până la scrutinul din 17 ianuarie, scrie France Presse.

Scandalul a izbucnit la jumătatea lunii octombrie, când un deputrat al Patidului Regiunilor, de opoziţie, prorurs, Vadim Kolesnicenko, a spus că cel puţin doi copii au fost violaţi într-o tabără din Crimeea, la Artek, iar patru parlamentari ar fi fost implicaţi.

Numele suspecţilor a fost dezvăluit. Este vorba despre tatăl adoptiv al victimelor, jurnalistul Dmitro Poliuhovici, închis din august, şi trei deputaţi ai partidului premierului Iulia Timoşenko. De atunci, scandalul ocupă primele pagini ale ziarelor ucrainene, unele dintre ele dând publicităţii  rezultatele unui test cu detectorul de minciuni şi ale unui examen medical ale copiilor.

Acuzaţii şi dezminţirie

Premierul Iulia Timoşenko nu a făcut până acum niciun comentariu, dar preşedintele Viktor Iuşcenko a cerut să se pună capăt „tuturor speculaţiilor“ pe acest subiect. Persoanele incriminate neagă orice responsabilitate, dar acest scandal, izbucnit cu câteva zile înaintea începerii campaniei pentru prezidenţiale, la 19 octombrie, i-a făcut pe analiştii politici să-şi pună unele întrebări.

Cauza: Timoşenko şi liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, sunt principalii rivali din cursa electorală, iar parlamentarii nu au fost acuzaţi de mama copiilor, Olena Poliuhevici, decât în octombrie, la şapte luni după ce s-a depus plângerea împotriva fostului ei soţ, pentru abuzuri sexuale asupra copiilor.

Operaţiune de PR?Cotidianul „Ukrainska

Pravda“ îşi pune întrebarea dacă nu cumva este o operaţiune sordidă de PR sau de deviaţii sexuale tot atât de respingătoare. „Dacă se admite că este vorba despre manevre politice, este grav. Campania abia a început. Ce mai pregătesc oare specialiştii în comunicare?“, se întreabă şi „Komsomolskaia Pravda“.

Publicaţia  „Kommersant“ notează că prezidenţialele ucrainene  „ar putea deveni un război al dosarelor compromiţătoare şi al scandalurilor sexuale“.

Parcă pentru a susţine această teză, un deputat din blocul Timoşenko i-a cerut procurorului general să ancheteze presupusa implicare a lui Viktor Ianukovici într-un viol comis în urmă cu ani de zile.

„Nu exclud noi surprize şi scandaluri în cele trei luni de campanie“, spune Volodimir Fesenko, de la Centrul de cercetări Penta. „Am auzit spunându-se că presupuse raporturi homosexuale ar putea fi folosite împotriva unuia dintre candidaţi“, a spus el.

Ucrainenii, obişnuiţi cu jignirile între politicieni, nu par să fie prea preocupaţi de acest subiect. 51% dintre ei spun că acuzaţiile la adresa celor trei deputaţi ţin de „jocurile politice murdare“, 13% le consideră justificate, iar 36% nu au nicio opinie. Scandalul nu pare să aibă deocamdată impact asupra protagnoniştilor din prezidenţiale: doar 11% dintre repondenţi spun că şi-au revizuit părerea faţă de Blocul Timoşenko, iar 10% faţă de Partidul Regiunilor.

Candidatul comuniştilor

Liderul Partidului Comuniştilor din Ucraina, Piotr Simonenko, şi-a depus miercuri documentele la Comisia Centrală Electorală (CEC) pentru a participa la alegerile prezidenţiale din ianuarie 2010. Potrivit legislaţiei ucrainene, CEC ar trebui să se pronunţe în privinţa validării candidaţilor din cursa electorală în decurs de cinci zile. Simonenko este deja a patra persoană care şi-a depus documentele la CEC, după juristul Oleg Riabikoni, deputatul partidului Ucraina Noastră Anatoli Griţenko şi liderului Frontului Schimbării, Arseni Iaţeniuk.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite