Noul secretar general al NATO este în favoarea dialogului cu talibanii moderaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul secretar general al NATO este în favoarea dialogului cu talibanii moderaţi
Noul secretar general al NATO este în favoarea dialogului cu talibanii moderaţi

Noul secretar general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, este gata să iniţieze un dialog cu talibanii moderaţi din Afganistan, în încercarea de a obţine o formă de reconciliere a afganilor, a declarat el sâmbătă cotidianului Politiken.

"Este clar că există un nucleu dur cu care este imposibil de ajuns la un acord. Dar există şi grupări cu care se poate dialoga în încercarea de a crea o formă de reconciliere în societatea afgană", a apreciat Rasmussen, care îşi preia oficial funcţia luni, transmite NewsIn.

El se pronunţase deja pentru un asemenea dialog în octombrie 2008, când era premierul Danemarcei, declarând atunci că este "deschis la un dialog cu forţele moderate şi democratice din rândul talibanilor".

Însă "prima condiţie pentru iniţierea unui dialog cu adversarul este ca acesta să accepte principiile democratice fundamentale ale statului de drept şi drepturilor omului". "Nu trebuie să cedăm în această privinţă, altfel, prezenţa internaţională în Afganistan nu are niciun rost", adăugase el.

Rasmussen a reiterat sâmbătă această poziţie. El a spus că nu vrea în niciun caz să "sacrifice aceste principii" negociind cu extremiştii cei mai radicali din al-Qaida. "Nu îmi pot imagina acorduri cu aceia care ne ucid soldaţii", a spus el în interviul acordat Politiken, precizând că dialogul pe care îl doreşte se adresează "câtorva alte grupări care se află la periferia celor numiţi talibani".

"Vrem, bineînţeles, să cooperăm cu aceia care vor să contribuie la crearea securităţii în Afganistan, a condiţiilor pentru reconstrucţie şi dezvoltare economică şi socială" în această ţară, a adăugat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite