Moscova: Băsescu susţine opoziţia de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Comisiei pentru problemele Comunităţii Statelor Independente din cadrul Dumei, Konstantin Zatulin, a criticat ieri declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, făcute marţi, la Bucureşti, în cadrul Forumului Economic UE-Rusia.

Potrivit lui Zatulin, aceste declaraţii nu au fost făcute întâmplător, ci au fost determinate de votarea în Parlament a noului preşedinte al Republicii Moldova.

În opinia sa, „pentru liderul român a fost important să demonstreze, cu două zile înainte de alegerea preşedintelui în Moldova, susţinerea României faţă de opoziţia moldoveană din parlamentul de la Chişinău“.

„ Este foarte clar că Băsescu simte că, fără încurajarea Bucureştiului, opoziţia poate să tremure şi de aceea el o încurajează prin aceste cuvinte. Preşedintele român vede realmente în Rusia un adversar, întrucât poziţia Rusiei este clară - noi ne pronunţăm pentru existenţa Moldovei, spre deosebire de Băsescu“, a adăugat deputatul rus, citat de Izvestia.

„Dacă, aşa cum spune Băsescu, Moscova nu a renunţat la relaţiile speciale cu Republica Moldova, la dorinţa sa de a-şi menţine influenţa în fostele republici sovietice, atunci trebuie să amintim că domnul Băsescu doreşte să aibă influenţă asupra unor teritorii care nu aparţin României. Mai mult, el consideră Moldova o pradă uşoară“, a mai declarat Zatulin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite