Moldova: O nouă încercare de alegere a preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii din Republica Moldova ar putea pune punct astăzi epopeii „alegerea şefului statului" care durează de mai bine de doi ani şi jumătate. Singurul candidat înscris în cursă, alesul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), mizează pe o „decizie corectă" a parlamentarilor.

„Totul va depinde de hotărârea pe care o vor lua aleşii poporului, nu de mine! Nu le-am cerut voturile. Nu vreau nimic pentru mine personal. Vreau binele acestei ţări", ne-a declarat Nicolae Timofti, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătorul are asigurate 58 de voturi ale deputaţilor din AIE şi un vot al neafiliatului Mihai Godea. Nu se ştie însă cum va proceda grupul celor trei socialişti, care l-a supus pe Nicolae Timofti unui „test al statalităţii". Deşi iniţial spunea că va anunţa joi decizia formaţiunii sale, ieri Igor Dodon s-a răzgândit.  „Partidul mi-a poruncit să fac publică decizia doar de la tribuna Parlamentului, înainte de alegerea preşedintelui", a explicat Dodon.

Liderii AIE rămân optimişti. „Ziua de mâine va marca viitorul ţării. Am mare încredere în raţiunea celor 62 de deputaţi necomunişti care sunt conştienţi că nu e vorba de soarta lor, ci de viitorul ţării", a declarat premierul Vlad Filat. „Liberalii sunt optimişti. Cele 12 voturi ale noastre sunt asigurate. Dacă toate formaţiunile vor proceda la fel ca noi, atunci succesul e garantat", a spus şi preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
 
DISCURSUL PREŞEDINTELUI

Nicolae Timofti urmează să vină azi la Parlament în jurul orei 15.00. Candidatul AIE va ţine un discurs la care a lucrat de zor zilele trecute. Chiar dacă abia azi vom afla viziunea sa oficială asupra dezvoltării de mai departe a ţării, magistratul şi-a expus deja poziţia pe anumite subiecte.

„Nu avem condiţii pentru unirea cu România. Nu ştim dacă România este gata să primească o ţară atât de săracă, aşa ca Republica Moldova", a spus Timofti într-o emisiune la postul public de televiziune. „Trebuie să avem o politică deşteaptă, aceasta înseamnă relaţii bune şi cu Estul, şi cu Vestul. Ţările mari promovează o politică mare, ţările mici trebuie să promoveze o politică deşteaptă", a mai declarat el.

Antiprotest PCRM

Combatanţi care au luptat la Nistru şi în războiul din Afganistan vor ieşi azi la un miting pentru a susţine procesul de alegere a şefului statului. Este o replică la marşul de protest de amploare anunţat de deputaţii comunişti, care cer demisia guvernării şi alegeri anticipate.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite