Ministrul francez al culturii recunoaşte că " a plătit băieţi tineri pentru sex"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul francez al culturii recunoaşte că " a plătit băieţi tineri pentru sex"
Ministrul francez al culturii recunoaşte că " a plătit băieţi tineri pentru sex"

Un nou scandal în cabinetul condus de Nicholas Sarkozy. Ministrul francez al culturii, Frederic Mitterrand, a stârnit indignarea opiniei publice după ce recunoaşte, într-o carte , că în timpul unei vizite în Thailanda "a căpătat obiceiul de a plăti băieţi tineri pentru sex".

Cartea a apărut în urmă cu patru ani de zile şi nu a produs mare vâlvă la acel moment, deoarece actualul oficial nu era decât o vedetă de televiziune.

Opera nepotului fostului preşedinte francez Francois Mitterrand a revenit în atenţia presei după ce acesta şi-a exprimat susţinerea pentru regizorul Roman Polanski, acuzat că a abuzat sezual o fetiţă de 13 ani, în 1977.

Actualul demnitar scria, în 2004, în cartea sa, institulată "Viaţa rea" că atracţia sa faţă de tinerii care practică prostituţia în Thailanda nu este afectată de faptul că a ajuns să cunoască "detaliile sordide ale traficului cu fiinţe umane".

"Piaţa sclaviei sexuale mă excita enorm. Abundenţa de băieţi tineri extrem de atractivi şi imediat disponibili îmi crea o stare de dorinţă continuă", mai scrie oficialul.

Frederic Mitterrand, în vârstă de 62 de ani, a negat faptul că ar fi pedofil, spunând că folosea termenul de "tineri băieţi" într-un sens mai larg.

A sărit în apărarea lui Polanski

Istoriile privind escapadele sale sexuale din Thailanda au atras puţină atenţie în momentul publicării cărţii, în 2005. Odată cu sprijinul înfocat acordat lui Roman Polanski, poveştile despre "turismul sexual" al demnitarului au fost privite dintr-o altă perspectivă. Polanski a fost arestat în Elveţia şi riscă deportarea în Statele Unite, unde este acuzat că a abuzat sexual o fetiţă de 13 ani, în 1977.

Frederic Mitterand a devenit ministru în cabinetul lui Nicholas Sarkozy în 2009.

Opoziţia cere demisia lui Frederic Mitterrand

Purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist a calificat drept "şocantă" reacţia lui Mitterand faţă de cazul Polanski, precum şi mărturisirile sale privind faputul că a profitat de "turismul sexual" al Thailandei.

Marine Le Pen, vice-preşedintele formaţiunii de dreapta Frontul Naţional, a declarat că opera ministrului culturii reprezintă o "pată" pe imaginea Executivului francez şi i-a cerut lui Mitterand să-şi dea demisia.

Frederic Mitterand a primit sprijin chiar de la decanul partidului condus de preşedintele francez Nicholas Sarkozy,  Henri Guaino. Acesta a declarat că "s-a făcut prea mult caz pe acest subiect".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite