Merkel şi Sarkozy s-au înţeles să modifice tratatele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel
Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat joi că Parisul şi Berlinul vor face, zilele următoare, „propuneri comune pentru modificarea tratatelor Uniunii Europene" în scopul eficientizării guvernării în zona euro, informează AFP.

Nicolas Sarkozy a făcut aceste declaraţii la finalul întrevederii pe care a avut-o la Strasbourg cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei şi cu noul premier italian Mario Monti. Potrivit lui Sarkozy, principalele trei economii din zona euro, Germania, Franţa şi Italia, sunt pregătite să facă totul pentru „perenitatea monedei euro".

BCE rămâne independentă

Merkel a ţinut să subliniază că modificarea tratatelor nu va avea nimic de-a face cu statutul şi rolul Băncii Centrale Europene (BCE). Franţa, Germania şi Italia sunt de acord să respecte independenţa Băncii Centrale Europene şi se vor abţine să facă solicitări „pozitive sau negative" acestei instituţii, a adăugat Nicolas Sarkozy.

„Am stabilit toţi trei că, pentru respectarea independenţei acestei instituţii, trebuie să ne abţinem să adresăm solicitări pozitive sau negative BCE", a subliniat preşedintele Franţei, în timp ce cancelarul Angela Merkel a declarat că modificarea tratatelor UE nu va afecta BCE.

Premierul Italiei, Mario Monti, a confirmat joi angajamentul ţării sale de atingere a „obiectivului unui buget echilibrat în 2013".

Reuniunea Sarkozy-Merkel-Monti vine pe fondul divergenţelor dintre Franţa şi Germania privind rolul pe care ar trebui să-l joace Banca Centrală Europeană, în criza datoriilor din din zona euro. Parisul ar vrea o implicare a BCE, în timp ce Berlinul nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite