Membri ai familiei regale britanice şi-au început o vizită controversată în Gibraltar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Eduard şi soţia sa şi-au început luni o vizită controversată în Gibraltar, un teritoriu britanic disputat, în timpul căreia o imagine a reginei Elizabeth a II-a va fi proiectată pe "Stâncă", relatează AFP.

Iniţiativa acestei proiectări de marţi seara, în zona nordică care are orientare spre Spania, este în măsură să provoace proteste din partea Madridului, care revendică suveranitatea acestui teritoriu.

Cel mai tânăr dintre fii reginei împreună cu soţia acestuia, contesa de Wessex, au fost întâmpinaţi în aeroportul din Gibraltar de o gardă de onoare. Ei vor petrece trei zile în Gibraltar, această vizită făcând parte din cadrul festivităţilor care acompaniază jubileul de diamant al reginei.

Odată cu anunţul acestei vizite, în luna mai, Spania a transmis Marii Britanii că ea este "contrariată şi se simte inconfortabil" din cauza vizitei, aceasta având loc în momentul în care cele două ţări îşi dispută drepturile de pescuit în apele teritoriale din jurul Stâncii Gibraltarului.

"De la început am declarat că aceasta vizită e nedorită", a declarat vineri ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo.

Regina Sofia a Spaniei şi-a anulat, în ultima clipă, o vizită pe care ea trebuia să o facă în luna mai, în Marea Britanie, unde trebuia să asiste la dineul jubileului reginei Elizabeth II, din cauza disputelor dintre cele două ţări cu privire la Gibraltar, informează Mediafax.

Guvernul de la Madrid nu a reacţionat până acum la anunţul proiecţiei acestei imagini a reginei pe versantul de nord a "Stâncii".

Spania a cedat Gibraltarul Marii Britanii, respectând astfel condiţiile Tratatului de la Utrecht, din 1713.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite