Margaret Thatcher are portret pe Downing Street

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Margaret Thatcher a revenit luni în 10, Downing Street, adresă care i-a fost reşedinţă 11 ani, timp în care a condus guvernul britanic, de data aceasta însă pentru a-şi inaugura un portret.

Îmbrăcată într-un mantou bleu, doamna ex-prim-ministru conservator a fost întâmpinată pe peron de actualul premier laburist Gordon Brown şi de soţia acestuia, Sarah.

"Doamna de Fier" a asistat la o recepţie organizată cu ocazia inaugurării portretului său, care va fi aşezat la primul etaj al reşedinţei oficiale a şefilor de guvern britanici.

Gordon Brown i-a propus dnei Thatcher să-şi aibă portretul oficial la fosta sa reşedinţă când a invitat-o la un ceai în septembrie 2007, la câteva luni după ce îşi preluase funcţia.

Fotografiile ultimilor prim-miniştri, inclusiv a lui Tony Blair, ornează principala casă a scărilor de la reşedinţa din 10, Downing Street. Însă doar câţiva premieri care au exercitat această funcţie în secolul al XX-lea au un portret pictat agăţat la această adresă: David Lloyd George, Winston Churchill, iar acum Margaret Thatcher, singurul prim-ministru în viaţă care are această onoare. Portretul, executat de Richard Stone, a fost finanţat de un donator anonim.

Margaret Thatcher a fost premier timp de 11 ani cu începere din 4 mai 1979. Ea i-a divizat profund pe britanici prin reformele sale radicale, ceea ce i-a atras supranumele de "Doamna de Fier".

Ea nu mai vorbeşte în public din 2002, urmând sfaturile medicilor săi, după ce a fost victima mai multor atacuri cerebrale. Dar participă în continuare la evenimente oficiale. Fiica sa, Carol, a dezvăluit în memoriile sale, publicate în 2008, că mama sa suferă de demenţă senilă de şapte ani, notează Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite