Marea Britanie are un guvern de coaliţie condus de conservatorul David Cameron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a confirmat aseară pe liderul conservatorilor, David Cameron, în funcţia de prim ministru, relatează agenţiile de presă străine.

Imediat după confirmare, David Cameron a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu liberal-democraţii, astfel că Marea Britanie va fi condusă de un guvern de coaliţie.

"Vizez formarea unei adevărate coaliţii între conservatori şi liberal-democraţi", a afirmat noul premier, adăugând că "este cea mai bună modalitate de a avea Guvernul puternic de care avem nevoie".

La rândul său, liderul liberal-democraţilor, Nick Clegg, care va ocupa funcţia de vicepremier, a afirmat că noul guvern va fi unul "de tip nou".


Pe lângă postul lui Clegg, liberal-democraţii vor mai ocupa încă patru poziţii în cabinet.

Înainte de confirmarea noului premier, laburistul Gordon Brown a transmis demisia sa din funcţie reginei, după ce anterior a demisionat de la conducerea partidului ca urmare a eşuării negocierilor dintre laburişti şi liberal-democraţi pentru formarea Guvernului.

La alegerile legislative de săptămâna trecută, conservatorii, conduşi de David Cameron, au obţinut cel mai mare număr de voturi, respectiv locuri în Parlament (306), fiind urmaţi de laburişti (258) şi de liberal-democraţi (57).

Acordul de formare a unui guvern de coaliţie va duce apariţia primului cabinet de o asemenea factură după 1945.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite