Un român era să doboare un avion militar, din joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un imigrant român care lucra la o fermă agricolă din Scoţia a pus în pericol un avion militar britanic, orientând un laser verde în direcţia aparatului de zbor care tocmai efectua o manevră de zbor dificilă, relatează The Sun.

Pilotul avionului Tornado a fost perturbat în repetate rânduri de lumina verde, în timp ce încerca să facă manevre la numai 366 de metri altitudine. Cu ajutorul sistemului de navigaţie, militarul a reuşit să identifice coordonatele sursei luminii, iar informaţia a fost transmisă poliţiei.

Autorităţile l-au arestat pe Radu Moldovan, în vârstă de 26 de ani, la ferma Cairnie, de lângă Cupar (Fife), unde lucra la culesul de fructe.

Bărbatul a recunoscut că a pus în pericol avionul urmărindu-l cu laserul, în timp ce acesta se îndrepta spre baza de apărare aeriană RAF Leuchars. El a declarat însă că nu a realizat pericolul. "Acum îmi dau seama", a adăugat el.

Şeriful din Cupar a calificat ieri gestul lui Moldovan drept unul "extrem de grav".

Poliţiştii i-au reţinut paşaportul, iar românul trebuie să prezinte zilnic la sediu până când va fi condamnat, luna viitoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite