Marea Britanie: Ministru, restant la Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vince Cable, ministrul britanic al Comerţului
Vince Cable, ministrul britanic al Comerţului

Ministrul britanic al Comerţului, Vince Cable, care a făcut din lupta împotriva fraudei o prioritate, s-a declarat miercuri „un pic stânjenit", după ce a fost criticat de presa britanică pentru că a uitat să-şi plătească o parte din impozitele.

Potrivit unor informaţii confirmate de serviciile lui Cable, acesta a fost nevoit să plătească o amendă în valoare de 500 de lire sterline (aproxiamtiv 580 de euro) după ce a „omis" să plătească o parte din TVA-ul încasat din venituri generate de drepturi de autor, înainte să intre în Guvern.

Cable a dat asigurări, într-un comunicat, că nu a urmărit deloc „să scape" de plata impozitelor, această eroare fiind provocată, în opinia sa, de o problemă de compatibilitate.

El a anunţat că şi-a regularizat situaţia fiscală imediat.
„Este un pic stânjenitor că eroarea nu a fost descoperită mai devreme. Dar nimic din toate acestea nu mă vor împiedica că continui lupta împotriva fraudei fiscale", a adăugat ministrul.

Cable, unul dintre principalii lideri ai Partidului Liberal-democrat, membru al coaliţiei aflate la putere, denunţă fără încetare lipsa de etică a anumitor medii de afaceri, vizându-i în special pe bancheri şi bonusurile lor „indecente".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite