FOTO Sărăcie şi lux la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele cartiere ale Madridului seamănă cu zonele sărace ale Bucureştiului
Unele cartiere ale Madridului seamănă cu zonele sărace ale Bucureştiului

Madridul, oraş care atrage anual sute de mii de turişti din întreaga lume, este situat pe locul şase într-un clasament „Forbes" al celor mai „fericite" oraşe din lume, în funcţie de gradul de mulţumire al locuitorilor.

Departe însă de traseele turistice, Madridul ascunde numeroase cartiere, locuite unele în majoritate de emigranţi, foarte mulţi români, unde locuitorii trăiesc în condiţii nu tocmai „fericite" pentru secolul XXI. Departe de strălucirea zonelor din centru, în unele cartiere mărginaşe viaţa în capitala Spaniei seamănă cu cea din cartierele sărace ale Bucureştiului.

Condiţiile de trai din zonele sărace, precum Villa de Vallecas, Puente de Vallecas sau El Gallinero, contrastează puternic cu cele din zonele rezidenţiale luxoase precum La Finca, La Moraleja, Salamanca sau Centro.

Oameni săraci, care-şi duc traiul de pe o zi pe alta, şomeri pe care criza i-a adus la sapă de lemn sau angajaţi al căror salariu nu depăşeşte cu mult 1.000 de euro ("mileuristas") trăiesc alături de milionari, vedete de cineva sau staruri ale fotbalului.

Villa de Vallecas: Rufe la uscat şi antene parabolice

Villa de Vallecas este considerată a fi una dintre cele mai sărace zone din Comunitatea Madrid. Aici preţurile locuinţelor sunt mici, oscilând între 130.000 de euro şi 250.000 de euro, în timp ce chiriile pot fi de 450-800 de euro. Blocurile sunt vechi, construite, în general, pe 2-3 nivele. Şi aplicarea legii se face „mai cu blândeţe", în sensul că faţadele imobilelor sunt "împodobite" cu rufe puse la uscat sau cu antene parabolice instalate la ferestre. La Madrid, aceste lucruri sunt, în mod normal, interzise de către autorităţile locale. Este o zonă populată, în special, de pensionari şi de imigranţi. Locuitorii sunt oameni simpli, unii dintre ei rămaşi fără locuri de muncă, deschişi dialogului, dar reticenţi în faţa aparatului foto. "Nu vreu să pozez în victimă. Cu criza asta, toată lumea o duce mai greu, fie că-i bogat, fie că-i sărac", susţine Marian Ion (47 de ani), un român aflat în şomaj, locuitor al cartierului.

Puente de Vallecas: Magazine şi "locutorii" pentru imigranţi

Cam aceeaşi situaţie o întâlnim şi în Puente de Vallecas, unul dintre cele mai populate districte din capitala madrilenă (are 244.151 de locuitori). Şi aici blocurile sunt vechi, cu faţade murdare, cu rufe şi antene parabolice la ferestre şi cu locuinţe mici, ce pot fi închiriate cam la aceleaşi preţuri ca şi în Villa de Vallecas. În această zonă există multe magazine alimentare cu produse tradiţionale ale emigranţilor, precum şi internet-cafe-uri care găzduiesc şi cabine telefonice pentru convorbiri internaţionale, denumite în Spania locutorii.

El Gallinero: Ţigani români printre şobolani

Cea mai săracă zonă din Madrid este fără îndoială tabăra ţiganilor români din El Gallinero, aflată la periferia capitalei spaniole. Aproximativ 400 de persoane, printre care mulţi copii, locuiesc aici în condiţii de neimaginat, printre gunoaie şi şobolani, în nişte cocioabe construite ilegal, într-o zonă (Cañada Real Galiana) renumită pentru traficul de droguri, proxenetism şi vânzarea de arme.

Vezi GALERIE FOTO din cele mai sărace şi din cele mai luxoase zone ale Madridului

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite