Laptele învrăjbeşte Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laptele învrăjbeşte Europa
Laptele învrăjbeşte Europa

Producătorii au preferat să arunce milioane de litri de lapte pe câmpuri, în semn de protest faţă de banii puţini pe care-i primesc. Agricultorii din Confederaţia europeană a producătorilor de lapte (EMB) au deversat simbolic, ieri, un „lac de lapte“ în faţa Comisiei Europene.

Citiţi şi:


Protestatarii au dorit să-i atragă atenţia preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, asupra crizei pe care o traversează producătorii de lapte de pe întreg teritoriul UE. Preşedintele EMB, germanul Romuald Schaber, şi Erwin Schoepges, preşedintele organizaţiei belgiene Milk Producer Interest Group, au deschis vanele a trei cisterne de lapte, deversând câteva mii de litri de lapte într-un mic heleşteu din sticlă înconjurat de baloturi de paie, chiar în faţa sediului Executivului de la Bruxelles.

Într-o scrisoare pe care i-a înmânat-o lui Barroso, preşedintele EMB a cerut „punerea în aplicare a unor mecanisme eficiente pentru a asigura producţia şi o aprovizionare stabilă cu lapte“ în Europa.

Zeci de mii de fermieri din 14 ţări UE, inclusiv din Marea Britanie, şi din două ţări care nu sunt membre ale uniunii – Elveţia şi Croaţia – sunt implicaţi în prima grevă pan-europeană a laptelui, ca urmare a scăderii aproape la jumătate a preţurilor în ultimele 18 luni, scrie „The Independent“.

Problemele au început în noiembrie 2008, după ce liderii UE, cel mai mare producător de lapte din lume, au decis să mărească la 1% cota anuală de lapte, înainte de a renunţa complet la ea, în 2015.

Dispute fratricide în Franţa

„Revoluţia albă“ a fermierilor francezi este îndreptată nu numai împotriva autorităţilor de la Bruxelles şi Paris, ci şi împotriva FNSEA, principala federaţie sindicală naţională a agricultorilor. Timp de aproape o jumătate de secol, FNSEA, alături de guvern, a făcut politica agricolă a ţării, uitând de multe ori să apere interesele celor pe care-i reprezintă.



Fermierii sunt nemulţumiţi de faptul că preţul pe care-l încasează nu mai acoperă costurile de producţie. De la începutul anului preţul unui litru de lapte a scăzut cu mai mult de 25%. În prezent, litrul de lapte este vândut de producători cu 0,18 - 0,24 euro, în timp ce costul de producţie se apropie de 0,40 euro. Cu toate acestea, în magazine, preţul unui litru de lapte a înregistrat o scădere infimă: de la 0,70 la 0,69 eurocenţi.

Supărarea fermierilor francezi este atât de mare, încât 25.000 dintre ei au creat un nou sindicat, Asociaţia producătorilor independenţi de lapte (APLI). Protestul lor este sprijinit de alte două sindicate, care acuză industria procesatoare că încearcă să-i distrugă pe micii producătorii, favorizând marile ferme. FNSEA nu s-a alăturat protestelor, apreciind că este vorba doar de „confruntări fără sens“.

La nivel european, protestul nu este însă doar al celor mici. La grevă participă şi danezii, care, potrivit ultimului raport al Institut de l’Elevage din Franţa, şi-au eficientizat cel mai bine munca, prin crearea marilor ferme. Acest lucru i-a ajutat să-i depăşească pe producătorii britanici în ceea ce priveşte dezvoltarea structurală.



Propuneri insuficiente

Comisarul pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel, a prezentat joi parlamentarilor europeni un nou set de măsuri pentru a-i ajuta pe producătorii de lapte pe termen scurt, mediu, şi lung. Astfel, în următoarele săptămâni, Comisia va propune modificarea condiţiilor în care statele membre pot impune penalităţi în cazul depăşirii cotelor de producţie. Guvernele vor fi autorizate să-i penalizeze pe fermierii care depăşesc cotele lor individuale, chiar dacă la nivel naţional cota de producţie nu este depăşită.

image

Vacile din Franţa, peste 10 zile de grevă Foto: Reuters

Aceste penalităţi ar urma să fie colectate şi vor putea fi utilizate pentru restructurarea sectorului. Pe termen lung, Mariann Fischer Boel propune ca preţul laptelui să fie stabilit cu prilejul unor negocieri între producătorii individuali şi industria laptelui.

În schimb, comisarul danez nu este de acord să revină asupra deciziei de a renunţa, în timp, la sistemul cotelor de producţie şi nici asupra celei de majorare progresivă a acestora în următorii ani, înainte de eliminarea lor completă în 2015. „Începem să vedem lumina de la capătul tunelului. De aceea sunt hotărâtă să nu revin la vechile metode ce ar afecta sectorul laptelui pe termen lung“, a subliniat Fischer Boel.

Fermierii o contrazic însă şi susţin că eliminarea cotei „va ucide“ producătorii. Totodată, Comisia vrea să modifice regulile interne ale statelor membre, astfel încât acestea să poată da  ajutoare de stat de până la 15.000 euro pentru producătorii afectaţi de criză.

Gratis pentru imigranţi

Patrick Boulogne, un fermier din Rodelinghem, nordul Franţei, şi cele 50 de văcuţe sunt în grevă de peste 10 zile. La început a aruncat un milion de litri de lapte.

I se rupea însă sufletul văzând atât lapte risipit. Aşa că a apelat la o asociaţie care-i ajută pe imigranţii din Franţa şi a început să distribuie lapte în bidoane de trei litri celor mai puţin norocoşi decât el. Fiul său ar fi a cincea generaţie de producători de lapte, dar Patrick Boulogne priveşte cu îngrijorare viitorul. El şi familia lui nu cer prea mult. Vor doar ca preţurile să le acopere costurile de producţie, pentru a-şi putea plăti datoriile la bancă. Datorii pe care le-a făcut pentru a-şi moderniza ferma, după cerinţele tot mai exigente ale Uniunii Europene.

În Belgia, Germania şi Olanda, unii producători au dat gratuit laptele, pentru a câştiga sprijinul opiniei publice, în condiţiile în care multe rafturi în magazine au rămas goale. 

Ajutor din Elveţia şi Croaţia

Aproape 400 de producători elveţieni au oprit la sfârşitul săptămânii livrarea de lapte în întreaga ţară, alăturându-se protestului din UE. Asociaţia producătorilor din Elveţia, Big-M, a explicat că producătorii vând litrul de lapte cu 0,55 franci (0,36 euro), în timp ce costurile de producţie se ridică la un franc (0,65 euro).

Fermierii croaţi au început protestele încă din iunie, când Zagrebul a fost paralizat de peste 1.000 de tractoare care au paralizat capitala. Protestul s-a încheiat în faţa Ministerului Agriculturii, unde au fost vărsate cantităţi mari de lapte. Situaţia producătorilor croaţi este îngreunată de importul de lapte ieftin din Bosnia şi Herţegovina şi de întârzierea unor plăţi de la Guvern.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite