Kosovo, în pragul unei crize energetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă criza economică globală, cel mai tânăr stat european are grave probleme interne. Majoritatea locuitorilor din Kosovo nu şi-au plătit factura la energie electrică de ani de zile, iar autorităţile întârzie să ia măsuri.

Locuitorii ultimului stat european care şi-a câştigat independenţa s-au obişnuit de mai mulţi ani să nu îşi plătească factura la energie electrică, ceea ce ar putea duce acum la sistarea aprovizionării în mai multe localităţi. “Obiceiul” kosovarilor nu reprezintă un protest politic sau o frondă la adresa autorităţilor.

Astfel, printre cei care nu şi-au plătit factura la curent electric se numără toate naţionalităţile care locuiesc în Kosovo. Mult mai grav însă este faptul că autorităţile de la Priştina nu au luat nici o măsură pentru redresarea situaţiei, informează postul de radio B92.

Protestele enclavelor

Primii cărora li s-a stins lumina, la începutul lunii martie, au fost sârbii care trăiesc în enclavele din Kosovo. Aceştia au protestat în stradă, însă nemulţumirile au fost exprimate timid, deoarece facturile zăceau în continuare neplătite.

În urmă cu două zile însă, mai multe localităţi locuite de albanezii kosovari au rămas, de asemenea, fără curent. Albanezii kosovari au ieşit în stradă, de această dată protestele acestora fiind mult mai vocale.

Principala problemă a autorităţilor kosovare a fost să ceară poliţiei să acţioneze pentru a preveni blocarea autostrăzii Priştina-Kosovska-Mitroviţa. Etnicii albanezi din localitatea Stanovce ameninţaseră că vor bloca această arteră, până când vor beneficia din nou de curent electric.

Prilujie este o altă localitate curpinsă de proteste, însă în nici una dintre aceste localităţi “provinciale” nu au existat acte de violenţă. Spre deosebire de “provincialii” care au protestat paşnic, locuitorii capitalei Priştina s-au încăierat la 8 martie cu forţele de ordine, tot în urma unei “revolte energetice”.

În scandal au fost răniţi 14 protestatari sârbi şi cinci poliţişti albanezi. Administraţia din Kosovo explică problemele apărute în aprovizionarea cu electricitate prin uzura avansată a reţelelor locale de electricitate şi a staţiilor de furnizare a curentului.

În acelaşi timp, corporaţia energetică din Kosovo a dat clar de înţeles că nu va remedia situaţia în localităţile în care locuitorii nu îşi achită la timp facturile.

Potrivit datelor acestei instituţii, datoria populaţiei din Kosovo, indiferent de naţionalitate, pentru energia electrică furnizată se ridică în prezent la 360 milioane de euro.

În plus, corporaţia energetică din Kosovo nu are capacităţi suficiente pentru a asigura în totalitate necesarul de electricitate în teritoriul din sudul Serbiei care şi-a proclamat unilaterla independenţa în urmă cu un an. Ea este nevoită să cumpere o treime din necesarul ­de energie electrică din ţările vecine, ceea ce face şi mai dificilă situaţia.

O „catastrofă umanitară“

Ministerul de la Belgrad pentru Kosovo şi Metohija a prezentat miercuri Misiunii ONU din Kosovo un protest oficial în legătură cu întreruperile frecvente ale curentului electric în enclavele sârbeşti din teritoriu, avertizând că această situaţie riscă să degenereze cât de curând în catastrofă umanitară.

Guvernulde la Belgrad a propus crearea unei companii energetice separate de corporaţia energetică din Kosovo, aflată sub controlul administraţiei de la Pristina, care să aprovizioneze cu electricitate strict enclavele sârbeşti din Kosovo.

Probleme economice


La un an de la declararea independentei, Kosovo se confrunta în continuare cu numeroase probleme economice, se arată într-o analiză recentă realizată de Reuters. Principalele probleme ale micuţului stat european sunt şomajul, sărăcia, lipsa infrastructurii, educaţia, corupţia şi climatul de afaceri.

În perioada care urmează, stabilitatea bugetară este considerată esenţială. Singurul element pozitiv este faptul că adoptarea unilaterală a monedei euro a dus la impunerea unei discipline financiare şi a asigurat totodată menţinerea inflaţiei la un nivel scăzut.

Politica fiscală reprezintă astăzi principalul instrument de politică economică al guvernului. Autorităţile de la Belgrad au anunţat recent că nu recunosc, în continuare, independenţa Kosovo, chiar dacă Uniunea Europeană cere sârbilor acest lucru.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite