Kosovo a aderat la FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional a anunţat ieri că Republica Kosovo va deveni al 186-lea membru. El va fi urmat de instituţia-soră din Washington, Banca Mondială, care are deja un birou la Priştina. Kosovo a făcut astfel un pas important spre integrarea în comunitatea internaţională.

Kosovo şi-a declarat independenţa în februarie 2008, dar nu a reuşit să obţină recunoaşterea ei la ONU, din cauza  Rusiei, Moscova fiind alături de aliatul ei tradiţional Serbia, care consideră Kosovo ca fiind provincia sa.

"Erau puţine şanse să împiedicăm aderarea Kosovo la FMI", a recunoscut joi preşedintele sârb, Boris Tadici. Premierul Mirko Cvetkovic a spus că, pentru ţara sa, "important este că provincia Kosovo nu poate deveni membră ONU".

Printre statele care nu sunt membre FMI nu mai figurează decât Cuba şi Coreea de Nord, Taiwan, care este desemnat drept "provincie a Chinei", precum şi microstate.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite