Odrasla lui Iuşcenko, implicată într-un nou scandal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele lui Andrei Iuşcenko, fiul preşedintelui Viktor Iuşcenko, figurează într-un nou scandal la Kiev.

Potrivit publicaţiei ORD din Kiev, Iuşcenko jr.ar fi tras cel puţin nouă focuri de armă sâmbătă seara în faţa restaurantului „Kazaciok“ din capitala ucraineană, în timp ce se certa cu fostul ministru adjunct pentru situaţii de urgenţă Aleksandr Kapitula.

 Fiul preşedintelui ucrainean ar fi fugit apoi în grabă de la locul accidentului, la bordul unui Cadillac, pentru ca vina pentru cele întâmplate să fie asumată de o bună cunoştinţă a sa Vali Baghirov, care ar fi chiar rudă cu familia Iuşcenko.

Unii angajaţi ai restaurantului şi încă un martor citaţi de ORD susţin că nu au niciun dubiu că cel care a tras cu arma a fost chiar Andrei Iuşcenko, iar Baghirov doar a preluat asupra sa responsabilitatea în legătură cu cele întâmplate.

Incidentul intervenine într-un moment delicat pentru actualul şef al statului ucrainean care face eforturi disperate de a-şi recâştiga electoratul, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Scandalul a picat tocmai bine rivalilor liderului de la Kiev. Astfel, formaţiunea premierului Timoşenko  a solicitat duminică o anchetă meticuloasă în legătură cu incidentul din faţa restaurantului „Kazaciok“, ameninţând chiar cu formarea unei comisii parlamentare pentru investigarea tuturor scandalurilor în care Andrei Iuşcenko a fost implicat până acum.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite