Italia a dat alerta pentru produse periculoase, din cauza unui lot de mozzarella albastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile italiene au confiscat aproximativ 70.000 de bile de mozzarella, după ce acestea au căpătat culoarea albastră în momentul în care cutia în care se aflau a fost deschisă, relatează BBC.

Ministerul Sănătăţii a declarat că a utilizat sistemul de alertă rapidă pentru a avertiza autorităţile din Germania şi Comisia Europeană în privinţa unei posibile contaminări, şi a anunţat măsuri urgente de control asupra brânzei. Marfa, produsă în Germania pentru o companie italiană, a fost scoasă de pe rafturi şi au fost colectate probe pentru teste.

Mozzarella contaminată a fost depistată de un cumpărător din Torino, care a observat nuanţa albăstruie a produsului, atunci când a luat contact cu aerul. Primele teste indică faptul că o bacterie ar putea fi vinovată de colorarea mozzarellei. Prezenţa cuprului, a nichelului sau a plumbului prezent în laptele folosit la fabricarea brânzei, precum şi soluţia folosită pentru păstrarea produsului, sunt alte posibile cauze ale colorării.

Mozzarella reprezintă brânza preferată în Italia, aproximativ 60% dintre italieni fiind consumatori fideli.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite