Imperiul roman, model pentru Europa unită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit profesorului universitar Al. Cistelecan, în contextul transformării Europei într-o federaţie de naţiuni, una dintre materiile ce vor trebui studiate intens în şcoli va fi aceea a

Potrivit profesorului universitar Al. Cistelecan, în contextul transformării Europei într-o federaţie de naţiuni, una dintre materiile ce vor trebui studiate intens în şcoli va fi aceea a istoriei Imperiului roman.
"Ce se întâmplă acum este o aducere la zi a ceea ce a fost această structură cândva. Liderii locali vor avea rolul pe care l-au avut atunci proconsulii, independenţa lor va fi atât de limitată încât excelenţa lor se va limita în a fi buni administratori ai legislaţiei europene", a spus acesta, cu prilejul sesiunii finale a proiectului-pilot "Academia Interculturală" organizat la Târgu Mureş de Liga Pro Europa cu sprijinul Consiliului Europei. Al Cistelecan vede Europa viitoare ca un conglomerat ce va avea, mai degrabă, o viziune imperială (nu imperialistă) asupra cetăţenilor săi, care, cu toţii vor avea o problemă de identitate naţională, care va deveni una provincială, muzeală, exotică, strict culturală, iar vizitatorii vor dori să cunoască bucătăria, dansurile, tradiţiile locului.
"Normal ar fi să ne simţim acasă în Europa acolo unde suntem, nu într-un spaţiu elitist, însă presimt că pentru o lungă bucată de vreme de acum încolo ne vom simţi străini oriunde în afara locului în care ne-am născut, fiindcă ceea ce ne desparte e mai important decât ce ne apropie", a ţinut să sublinieze Al Cistelecan.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite