Hollande vede în alegerea sa începutul unei mişcări peste tot în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales François Hollande vede în victoria sa la alegerile prezidenţiale din Franţa începutul "unei mişcări ce se ridică peste tot în Europa şi probabil în lume", potrivit declaraţiilor făcute în faţa susţinătorilor săi adunaţi plini de bucurie în Piaţa Bastiliei din Paris în noaptea de duminică spre luni.

"Iată mesajul meu. Sunteţi mai mult decât un popor ce doreşte schimbarea, sunteţi deja o mişcare ce se ridică peste tot în Europa şi probabil în lume, pentru a aduce valorile noastre, aspiraţiile noastre şi cerinţele noastre de schimbare. Vă mulţumesc, vă mulţumesc, vă mulţumesc", a afirmat el în faţa a zeci de mii de susţinători.

"Amintiţi-vă toată viaţa de această mare adunare în Piaţa Bastiliei pentru că ea va da elan şi altor popoare din toată Europa pentru schimbările care se anunţă", a continuat el pe o voce ruptă de oboseală, promiţând "să termine cu austeritatea", notează AFP.

"În toate capitalele, dincolo de şefii de guvern şi şefii de stat, există oameni ce speră mulţumită nouă, se uită la noi şi vor să termine cu austeritatea", a adăugat Francois Hollande, care s-a prezentat drept "preşedintele tineretului Franţei".

Sosit în timpul nopţii din fieful său rural Tulle, François Hollande, însoţit de partenera sa Valerie Trierweiler, s-a alăturat tuturor responsabililor Partidului socialist în Piaţa Bastiliei, locul unde a fost sărbătorită în urmă cu 31 de ani alegerea primului preşedinte socialist francez, François Mitterrand, amintește Agerpres.

"V-am auzit, am ascultat dorinţa voastră de schimbare, puterea voastră, speranţa voastră şi îmi exprim gratitudinea. Vă mulţumesc, vă mulţumesc, vă mulţumesc pentru a-mi fi permis sa fiu preşedintele republicii", a spus el.

"Vreau de asemenea să vă rog să nu vă demobilizaţi, sunt multe de făcut în următoarele luni şi mai întâi să i se dea o majoritate preşedintelui republicii", a subliniat François Hollande, referindu-se la alegerile legislative de la 10 şi 17 iunie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite