„Herminagate” zguduie Parlamentul Britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Gordon Brown a calificat drept „foarte grave” acuzaţiile potrivit cărora patru lorzi ar fi acceptat mită, în schimbul votării unor amendamente la proiecte de lege. Poliţia britanică va investiga, la cererea guvernului, acuzaţiile de corupţie la adresa unor membrii ai Camerei Lorzilor.

Scandalul „bani pentru amendamente” sau „Herminagate” ar trebui să fie o „trezire la realitate” pentru reforma Parlamentului Britanic, scrie presa din regat.

Premierul Gordon Brown a calificat luni drept „foarte grave” acuzaţiile potrivit cărora patru membri ai Camerei Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului Britanic, ar fi fost dispuşi să accepte mită, în schimbul votării unor amendamente la proiecte de lege, relatează AFP.

„Vor fi întreprinse toate acţiunile necesare. Este important să nu-i încurcăm pe anchetatori, dar este vorba despre acuzaţii grave. Suntem decişi să mergem până la esenţa lucrurilor petrecute“, a subliniat Brown.

Potrivit „Sunday Times”, patru membri ai Camerei Lorzilor, dintre care doi foşti miniştri din partidul laburist, la putere, ar fi acceptat să ajute la votarea unor amendamente, în schimbul unor sume cuprinse între 24.000 de lire sterline şi 120.000 de lire sterline pe an. Ei au fost abordaţi de jurnalişti ai săptămânalului, care se dădeau drept reprezentanţii unei companii străine.

Preşedintele Camerei Lorzilor, Janet Royall, a anunţat lansarea unei anchete interne, calificând acuzaţiile drept „foarte grave”. Ea a mai spus că va conduce propriile investigaţii.

Norme interne prea permisive

Partidul liberal-democrat, al doiela partid de opoziţie, a cerut deschiderea unei anchete de către poliţie.

Cei patru membri vizaţi ai Camerei Lorzilor dezmint categoric orice act de corupţie„Era de aşteptat să se întâmple.

Problema nu este numai dacă patru lorzi laburişti au încălcat regulile Camerei Lorzilor, dar, în primul rând, dacă aceste reguli nu sunt prea permisive şi uşor de ocolit”,  scrie The Guardian”.

Cotidianul menţionează că regulamentele interne sunt împotmolite într-o eră demult apusă, când exista principiul că „nobilii se poartă bine întotdeauna”. Cheltuielile şi alocaţiile lorzilor nu sunt transparente, iar regulile sunt foarte permisive, în condiţiile în care măsurile de reformă demarate de guvern nu prind contur. 

Parlamentari pe viaţă

Camera Lorzilor este un corp neales format din 2 arhiepiscopi, 24 episcopi ai Bisericii Anglicane (Lorzi spirituali) şi 692 de membri ai nobilimii britanice (Lorzi temporali). Lorzii spirituali rămân în funcţie atât timp cât îşi păstrează şi funcţiile ecleziastice, iar membrii nobilimii (Lorzii temporali) îşi păstrează locul în Cameră pe viaţă.

Înfiinţată în secolul al XIV-lea, Camera Lorzilor deţinea iniţial o putere mai mare decât camera inferioară dar, începând din secolul al XIX-lea, puterile acesteia au fost reduse substanţial. Conform legilor britanice actuale, Camera Lorzilor are dreptul de a împiedica timp de un an orice lege cu excepţia celor legate de taxe sau buget.

După ce această perioadă de „veto temporar” expiră, legea în cauză poate trece de Parlament, chiar dacă are doar aprobarea Camerei Comunelor.

Etapele reformei

1997- Laburiştii promit abolirea locurilor ereditare în Camera Lorzilor

1998: Fostul premier Tony Blair propune o Cameră a Lorzilor compusă dintr-o majoritate aleasă şi o minoritate de lorzi numiţi pe viaţă. Lorzii votează pentru reducerea numărului de membri ereditari de la 750 la 92.

1999: Lorzii anulează dreptul membrilor ereditari de a ocupa un loc în Cameră, punând capăt a 700 de ani de tradiţie parlamentară.

2002: Comisia de reformă anunţă cinci opţiuni privind procentul membrilor aleşi: 100%, 80%, 60%, 20% şi 0%.

2003: Tony Blair susţine o Cameră a Lorzilor în totalitate numită. Parlamentul nu ajunge la un consens.

2007: Guvernul propune componenţa mixtă a Camerei Lorzilor şi alegeri din cinci în cinci ani. Recomandarea privind procentul de membri aleşi era de 50 %.

2008: Gordon Brown anunţă că Guvernul va publica noi propuneri de reformă

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite