Helmut Kohl: „N-aş fi primit Grecia în euro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul cancelar german Helmut Kohl a ieşit la atac şi a criticat în termeni foarte duri actuala conducere de la Berlin şi lipsa unei politici externe. El a avertizat totodată cu privire la pericolul destrămării UE.

Cancelarul reunificării a declarat că se întreabă unde se află Germania şi unde vrea să fie, referindu-se la o anumită distanţare între americani şi europeni apărută în ultimii ani. În opinia sa, diplomaţia de la Berlin şi-a pierdut compasul. „Sunt convins că şi prietenii şi aliaţii noştri se întreabă acelaşi lucru", a spus Helmut Kohl, cancelar în perioada 1982-1998.

Înainte ar fi fost de neimaginat ca un preşedinte american să vină în Europa fără să viziteze Germania, a precizat Kohl, referindu-se la turneul de anul trecut al preşedintelui Obama în Franţa şi Polonia. „Nu mi-am imaginat niciodată că voi apuca să trăiesc să văd cum un preşedinte american vine în Europa şi pur şi simplu zboară pe deasupra Germaniei". Mai ales după ceea ce au trăit împreună cele două popoare.

„Germania nu mai este de ani bun o putere solidă - nici în interior, nici în exterior. Trebuie să fim atenţi să nu dăm cu piciorul la tot", a declarat Kohl, într-un interviu acordat publicaţiei „Internationale Politik".

Greşelile trecutului

Helmut Kohl crede că salvarea Greciei este necesară acum pentru binele întregului spaţiu comunitar, dar a remarcat greşelile din trecut ale liderilor europeni. „Nu avem încotro, dacă nu vrem să distrugem Europa", a spus fostul cancelar în vârstă de 81 de ani, adăugând însă că el nu ar fi primit Grecia în zona euro. UE are nevoie în momentul de faţă de acţiuni ferme şi echilibrate, precum şi de un pachet de măsuri pe termen lung.

Citeşte şi:

Planul de salvare a Greciei este în pericol

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite