Guvernul Coelho, decis să-şi finalizeze planul de redresare financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedro Passos Coelho, premierul Portugaliei
Pedro Passos Coelho, premierul Portugaliei

Premierul portughez Pedro Passos Coelho şi-a reafirmat, duminică, intenţia de a continua cu "hotărâre şi îndrăzneală" să aplice planul de austeritate financiară menit să evite falimentului ţării, transmit AFP şi EFE.

Programul asumat de cabinetul Coelho "trebuie dus la bun sfârşit, pentru ca situaţia ţării să se schimbe radical", a indicat Passos Coelho, într-un discurs rostit la universitatea de vară a Partidului Social Democraat (PSD, centru-dreapta de guvernământ).

Portugalia, care este asistată financiar din mai 2011, s-a angajat pe lângă principalii creditori, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, să aplice un dificil program de austeritate şi reforme, în vederea ameliorării deficitului său bugetar şi relansarea economică a ţării, amintește Agerpres.

Planul cabinetului Coelho a provocat recesiune, un nivel record al şomajului şi scăderea veniturilor fiscale, în pofida creşterii taxelor şi impozitelor.

Deficitul public pe primul semestru este estimat la 6,7-7,1 la sută din PIB, faţă de ţinta angajată de guvern pe lângă troica UE-FMI-BCE, respectiv 4,5 la sută din PIB.

Planul de redresare economică a Portugaliei "este foarte exigent", în special în contextul "incertitudinilor şi încetinirii creşterii economice în Europa", iar o eventuală "ajustare" a acestuia trebuie să ţină cont de "marile obiective" ale programului de ajutorare internaţională, a conchis premierul Coelho.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite