Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Guvernul ceh ar putea cădea astăzi, în plin mandat la preşedinţia UE

24 martie 2009, 21:21 |  Autor:  | 

 

Premierul ceh Mirek Topolanek se declară pregătit pentru moţiunea de neîncredere de astăzi, care i-ar putea răsturna guvernul în plin mandat la preşedinţia UE, relatează AFP, citată de NewsIn.

"Ca om de stat responsabil, trebuie să fiu pregătit pentru orice", a spus el, supliniind că va supravieţui moţiunii, a cincea de la formarea guvernului său de centru-dreapta, în ianuarie 2007. În caz de eşec, "ODS va susţine calea cea mai rapidă pentru legislative anticipate în vară", a adăugat şeful dreptei liberale.

După dispute interne şi sciziuni, guvernul format de ODS, creştin-democraţi (KDU-CSL) şi Verzi, nu mai contează decât pe 96 dintre cei 200 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului, cu unul mai puţin decât opoziţia social-democrată şi comunistă. Pentru ca moţiunea să nu treacă, guvernul are nevoie de toate voturile deputaţilor săi şi de sprijinul a cel puţin patru dintre cei şapte independenţi.

"Cred că de data aceasta vom avea succes şi că acest guvern, care acţionează împotriva cetăţenilor, va cădea", a comentat duminică liderul social-democraţilor, Jiri Paroubek, care a fost la un pas să răstoarne guvernul în octombrie.

La rândul său, Topolanek a cerut ieri deputaţilor independenţi să nu voteze împotriva lui, subliniind că o moţiune de cenzură în vremuri de criză este "iresponsabilă". În acelaşi timp, el a respins ideea că un guvern de tranziţie poate conduce ţara până la sfârşitul mandatului Cehiei la preşedinţia UE, în 30 iunie, aşa cum spusese opoziţia.

Social-democraţii au decis să depună această nouă moţiune după ce un consilier al premierului a fost acuzat că a făcut presiuni asupra televiziunii publice, CT, pentru a evita difuzarea unui reportaj negativ despre un fost deputat social-democrat, în prezent membru al coaliţiei.

Dacă moţiunea trece, Guvernul trebuie să demisioneze, dar potrivit Constituţiei poate rămâne la putere până la numirea unui nou cabinet. Este varianta pe care o privilegiază opoziţia, Paroubek spunând că numirea unui nou cabinet trebuie să aibă loc abia după ce mandatul Cehiei la preşedinţia UE se încheie. "Timp de câteva săptămâni, guvernul îşi poate continua mandatul ca guvern demisionar, practic până la sfârşitul preşedinţiei europene. Acest guvern trebuie să termine ceea ce a început. Ştim cu toţii că este o chestiune de câteva săptămâni".
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole