Grecia: Antonis Samaras propune formarea unui Guvern de uniune naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonis Samaras, liderul partidului Noua Democraţie, formațiune de dreapta care s-a clasat duminică pe primul loc în alegerile legislative din Grecia, a propus formarea unui Guvern de uniune naţională pentru a menţine ţara în zona euro. El s-a angajat să „schimbe politica memorandumului" de austeritate.

Antonis Samaras s-a declarat pregătit să-şi „asume mandatul" pentru formarea acestui Guvern, transmite AFP.

Chiar dacă partidul său s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative, scorul a fost redus: între 17 și 20 de procente.

Conform Constituţiei, formaţiunea sa va fi prima căreia preşedintele ţării, după anunţul rezultatelor definitive, îi va încredinţa delicata misiune de formare a unui Guvern.

Având în vedere că electoratul a sancționat dur partidele PASOK (socialiști) și Noua Democrație (dreapta), din cauza politicilor de austeritate promovate, Samaras a luat acest mesaj în calcul şi a dat asigurări că cel de-al doilea angajament al său va consta în „schimbarea politicilor memorandumului" de austeritate până la „revenirea la creştere şi liniştirea societăţii".

În timpul campaniei, Samaras le ceruse alegătorilor să-i ofere un mandat clar şi puternic, dar duminică a recunoscut că „poporul a decis altfel".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite