Germania: razii la „traficanţii verzi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima etapă a luptei împotriva traficului cu emisii de carbon în ţările europene a avut loc miercuri dimineaţă, când 1.000 de poliţişti, angajaţi ai fiscului şi ai procuraturii au descins ca în filme în 230 de birouri aparţinând unui număr 50 de companii, printre care Deutsche Bank şi RWE.

Poliţia a arestat trei dintre cei circa 150 de salariaţi ai unor firme, suspectaţi că au cumpărat din străinătate drepturi de emisii de gaze cu efect de seră scutite de la taxe şi le-au revândut fără să achite TVA-ul, a anunţat Parchetul din Frankfurt.

Totodată, poliţiştii au ridicat numeroase mobile, laptopuri şi CD-uri a căror cercetare "va dura săptămâni sau chiar luni", a precizat procurorul Günter Wittig, citat de Stern. El a ţinut să precizeze că acţiunea autorităţilor nu este îndreptată asupra companiilor - care s-au oferit să coopereze -, ci asupra unor angajaţi.
Ca urmare a percheziţiilor, Bursa bavareză din München a suspendat de pe "piaţa verde de tranzacţionare" două companii ale căror nume nu au fost date publicităţii. Fiscul german estimează nivelul fraudei la circa 180 de milioane de euro, dar, la nivel european, "caruselul TVA" a provocat "găuri" care ar reprezenta 7% din totalul tranzacţiilor.

Cum trăim în era Internetului, la începutul lunii februarie mai multe firme din Europa, Japonia şi Noua Zeelandă au primit email-uri care păreau a proveni de la Registrul German de Tranzacţionare a Drepturilor de Emisii. În realitate, ele erau atacuri phishing, care le-au permis hackerilor să intre în posesia datelor firmelor pentru a cumpăra drepturi de emisii pe care apoi le-au vândut.

La sfârşitul lui 2009, Europol a descoperit o fraudă de cinci miliarde de euro pe piaţa permiselor de poluare, în care erau implicate firme din Germania, Franţa, Olanda şi Marea Britanie. Potrivit Protocolului de la Kyoto, permisele pot fi cumpărate de la companii sau state care emit cantităţi mai mici de noxe faţă de cota atribuită. Uitându-se cu coada ochiului la europeni, guvernul australian a decis, miercuri, să amâne cu încă trei ani introducerea acestei scheme.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite