Germania: O moschee frecventată de autorii atentatelor din 11 septembrie a fost închisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul de Interne din oraşul Hamburg, în nordul Germaniei, a anunţat astăzi închiderea unei moschei utilizate de participanţii la atentatele din 11 septembrie 2001, din Statele Unite, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Interne al oraşului şi al celulei de coordonare antiteroristă, moschea Taiba a fost închisă, iar asociaţia culturală cu acelaşi nume a fost interzisă, fără a preciza ce motive au determinat această măsură. .

Circa 20 de poliţişti au percheziţionat centrul cultural arabo-german Taiba.

Moscheea Taiba, numită în perioada respectivă moscheea Al-Quds, a fost frecventată de Mohammed Atta, principalul autor al atentatelor de la 11 septembrie din New York şi Washington, şi de mai mulţi dintre cei 18 complici ai săi, potrivit serviciilor de securitate.

Presa germană scrie că mediile islamiste au utilizat această moschee din Hamburg, din nou, pentru a recruta voluntari în cadrul jihad-ului (război sfânt) purtat în străinătate. Astfel, cel puţin 45 de islamişti radicali se întâlneau la moschee.

În februarie, poliţia federală anunţa o vastă operaţiune împotriva unor islamişti radicali, suspectaţi de radicalizarea a aproximativ 100 de persoane, pe care le-au incitat să meargă în străinătate, pentru a se antrena militar.

Două luni mai târziu, autorităţile germane anunţau că supraveghează aproximativ 1.100 de persoane cu "potenţial terorist islamist", pe tot teritoriul ţării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite