Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Funcţionarii publici europeni ameninţă cu o grevă pentru săptămâna viitoare

18 noiembrie 2011, 20:08 |  Autor: V.M | 

Cuvinte cheie: Europa, funcţionari, greva,

Protest al funcţionarilor europeni

Protest al funcţionarilor europeni

 

Sindicatele funcţionarilor publici europeni intenţionează să organizeze o grevă săptămâna viitoare pentru a protesta faţă de tentativele guvernelor statelor europene de a modifica statutul lor din cauza crizei economice.

Sindicatul Frontul Comun Interinstituţional pentru Reprezentarea Personalului a depus un preaviz de grevă în urma eşecului unei reuniuni de reconciliere cu Executivul European.

O Adunare generală este convocată pentru 22 noiembrie la Comisia Europeană, urmând să se decidă modalităţile concrete ale mişcării de protest.

Un funcţionar european are un salariu brut de debut de 2.650 de euro, în timp ce salariul unui director-general ajunge la 18.300 de euro, iar al unui comisar european la 23.000 de euro.

Funcţionarii UE sunt îngrijoraţi de dezbaterile privind modificarea statutului personalului UE. Şaptesprezece state europene au semnat un document prin care consideră că propunerile discutate până acum pe această temă sunt „insuficient de ambiţioase".

Cele 17 state critică sistemul de ajustare automată a salariilor, apreciind că trebuie să se ţină cont de contextul economic de fiecare dată când trebuie mărite indemnizaţiile. În plus, unele state cred că este insuficientă creşterea vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Salarii mai mari pentru funcţionarii publici

    Deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană au adoptat în prima lectură un proiect de lege ca ...

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria noastră

    „Noi suntem urmaşii Romei? Sau istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsu ...

    În anul 2012, pensia va creşte în medie cu 71 de lei

    Indexarea pensiilor pentru limitele de vârstă va avea loc la 1 aprilie 2012 şi va fi de 7,85%, ...

    GEOPOLITICĂ Basarabia a fost anexată de ruși cu acceptul Franței

    La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române erau niște piese de șah la masa tratativ ...

    Salarii mai mari pentru demnitari

    De la 1 iunie remunerarea înalţilor funcţionari de stat va creşte cu 30-50%. Majorarea salariil ...

    Doar 4% din cei ce lucrează în domeniul IT beneficiază de facilităţi fiscale

    Accesul la facilităţile fiscale acordate de autorităţi pentru sectorul IT trebuie să fie egal p ...

    Când se vor întregi salariile bugetarilor

    Prima tranşă, de 8%, va fi primită de angajaţii din domeniul public de la 1 iunie, iar restul d ...

    Locuri de muncă pentru români în IT şi inginerie auto, în Germania şi Cehia

    O companie specializată în IT, telecomunicaţii şi inginerie din Munchen, Germania, caută să ang ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole