14 kg de plutoniu nedeclarate găsite la o uzină nucleară din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O uzină nucleară din Franţa a fost suspendată după ce în incintă s-au găsit 14 kg de plutoniu, cantitate care nu ar fi trebuit să fie acolo. Stocul era de două ori mai mare decât fusese precizat la inventar, scrie cotidianul Russia Today.

Activiştii împotriva armelor nucleare au declanşat alarma şi au acuzat oficiali ai industriei că au pierdut controlul asupra vstei reţele franceze de reactori. Cele 14 kg de plutoniu găsite în plus sunt suficiente pentru cinci bombe nucleare, potrivit acestora.

Mai citiţi şi
:


Este una din situaţiile cele mai grave şi critice întâlnite într-o instalaţie nucleară, în toate timpurile, a declarat alertat purtătorul de cuvânt al organizaţiei Greenpeace.

Între timp, autorităţile susţin că situaţia este sub control şi că plutoniul n-ar fi putut atinge masa critică, deoarece era repartizat în sute de mici ambalaje.

Întâmplarea vine pe fondul presiunilor exercitate de marile puteri asupra Iranului să îşi oprească programul nuclear. Franţa, ca membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate al ONU, a adoptat o poziţie fermă împotriva Iranului acuzându-l că foloseşte programul nuclear în scopuri militare, fapt negat în repetate rânduri de autorităţile de la Teheran.

Ali-Asghar Soltaniyeh, ambasadorul iranian la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, a declarat recent că Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa înşeală comunitatea internaţională cu privire la programele lor nucleare.

Incidentul a dus la sistarea lucrărilor de dezafectare a acestei instalaţii, potrivit Autorităţii pentru Securitate Nucleară. Ministrul frabcez al Ecologiei, Jean-Louis Borloo, a cerut o "transparenţă absolută în domeniul securităţii nucleare".

Într-un comunicat difuzat miercuri seara, Autoritatea pentru Securitate Nucleară subliniază să depozitele evaluate la circa 8 kg în perioada de exploatare a instalaţiei de către Comisariatul francez pentru Energie Atomică (CEA) erau de fapt de ordinul a 22 kg, iar potrivit CEA, cantitatea totală s-ar putea ridica la aproape 39 kg.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite