Fostul şef al CEDO susţine că a fost otrăvit în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Curţii Europene pentru Drepturile Omului, Luzius Wildhaber (foto), care a fost în Rusia în octombrie anul trecut, spune că în timpul acestei vizite i s-a pus ceva

Fostul preşedinte al Curţii Europene pentru Drepturile Omului, Luzius Wildhaber (foto), care a fost în Rusia în octombrie anul trecut, spune că în timpul acestei vizite i s-a pus ceva "dubios" în mâncare. Oficialul european a povestit cotidianului elveţian "Neue Zürcher Zeitung", citat de "The Guardian", că a zăcut în spital mai multe zile, imediat ce s-a întors din vizita de trei zile de la Moscova. Wildhaber, în vârstă de 70 de ani, s-a retras, luna trecută, din funcţia pe care o avea şi consideră că insistenţele sale privind anchetarea unor plângeri ale cecenilor i-au atras antipatia oficialilor ruşi, care l-au criticat vehement de mai multe ori. El îşi aminteşte că în ultima zi a vizitei a fost până în oraşul Vladimir, aflat la 180 kilometri de Moscova, împreună cu un avocat elveţian, Karl Eckstein, şi au participat la un dineu oficial. La numai două zile distanţă, când se aflau deja în Elveţia, în oraşul Basel, a fost internat de urgenţă cu diagnosticul "toxiinfecţie severă", iar medicii l-au asigurat că a fost la un pas de moarte. A fost nevoit să-şi ia un concediu de o lună, abandonând postul de la Strasbourg. Şi Eckstein s-a simţit rău, dar a dormit câte 20 de ore pe zi şi şi-a revenit. Oficialii de la Moscova resping acuzaţiile şi spun că "povestea" elveţianului e "de tot râsul", subliniind că nu există nicio dovadă că aşa-zisa otrăvire ar fi avut loc pe teritoriul Rusiei. Valeri Zorkin, preşedintele Curţii Constituţionale din Rusia, a declarat, ieri, că acuzaţiile l-au lăsat perplex. "Din câte ştiu eu, o toxiinfecţie alimentară nu este o otrăvire", a spus Zorkin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite