Finlanda: noi victime ale armelor de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin nouă elevi au fost ucişi la o şcoală profesională din Finlanda, a treia ţară privind numărul de arme/locuitor

Un tânăr a deschis ieri focul în incinta unei şcoli din oraşul finlandez Kauhajoki. Este al doilea astfel de atac în mai puţin de un an.

Autorul presupus al atacului, un tânăr de 20 de ani, a încercat să se sinucidă şi a ajuns la spital în stare gravă, potrivit unui oficial din Kauhajoki, oraş situat la 330 de kilometri nord de capitala Helsinki. Presa locală a transmis că există mai mulţi răniţi.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 11.00, când în incinta şcolii se aflau circa 200 de elevi. Drama intervine la mai puţin de un an după o tragedie similară, produsă într-o şcoală din oraşul Tuusula, în care au murit nouă persoane, provocând un şoc în ţara nordică. Atacatorul a rămas liber în incinta şcolii mai mult timp, până când a fost capturat şi dezarmat de poliţie, transmite AFP.

Avertisment pe YouTube

Cu câteva ore înainte de masacru, atacatorul a postat o înregistrare video pe YouTube intitulată „Urmează să mori“, transmite Sky News. Clipul arată un bărbat care trage cu arma direct în cameră. Utilizatorul care îşi spune Wumpscut86 fusese interogat deja de poliţie, datorită altor postări, însă avea permis temporar pentru armă, fapt pentru care nu a existat motiv de arestare.

Finlandezii, cei mai înarmaţi europeni

Finlanda este a treia ţară din lume privind numărul de arme deţinute de civili (56 la sută din locuitori), fiind precedată numai de SUA (90) şi Yemen (61), potrivit Institutului de Studii Internaţionale din Geneva.

Potrivit “Amnesty International”, cei 5,3 milioane de finlandezi deţin un total de 1,8 milioane de arme de foc, în afară de cele aflate în posesia armatei. Orice adult poate deţine o armă în Finlanda, cu condiţia ca aceasta să fie înregistrată la un club. Acelaşi studiu arată că, la nivel mondial, civilii deţin în jur de 650 de milioane de arme.

Alte ţări cu număr mare de arme în posesia civililor sunt Elveţia (46 la 100 de locuitori), Irak (39), Canada (31), Suedia (31) şi Germania (30).

Istoricul atacurilor în şcoli

Noiembrie 2007, Finlanda – un tânăr de 18 ani a ucis şapte elevi şi un profesor.
Aprilie 2007, SUA – un student a omorât 32 de persoane la Universitatea Virginia Tech.
Octombrie 2006, SUA – un tânăr a ucis cinci copii şi a rănit şapte la o şcoală din Pennsylvania.
Martie 2005, SUA – un elev de 16 ani a omorât cinci colegi şi un profesor la o şcoală din Minnesotta.
Aprilie 2002, Germania - un elev exmatriculat a ucis 14 profesori, doi elevi şi un poliţist, în incinta unei şcoli din Erfurt.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite