FOTO/VIDEO Explozie la metroul din Minsk: 12 morţi şi 126 de răniţi / Mai multe persoane arestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane au murit, iar câteva zeci au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc la metroul din capitala Belarusului, Minsk. Cauzele deflagraţiei nu sunt cunoscute pentru moment, au anunţat autorităţile locale.

UPDATE Mai multe persoane au fost arestate în urma atentatului de luni

UPDATE A fost identificat presupusul autor al atentatului de la metroul din Minsk

UPDATE Puterea exploziei de la staţia din metrou Oktyabrskaya a avut echivalentul a 5-7 kg de TNT, explozibilul fiind amplasat sub o bancă de pe peronul staţiei.

Bomba conţinea bile de metal cu diametrul de un centimetru, formând un crater cu diametrul de circa 80 de centimetri pe peron. În momentul exploziei, circa 300 de persoane se aflau în apropierea acestui loc, potrivit Pravda.

UPDATE Numărul victimelor a ajuns la 12, după ce unul dintre răniţi a murit azi noapte la spital.

image

UPDATE Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, adesea numit şi ultimul dictator european, a depus flori la locul exploziei, după care a convocat o reuniune de urgenţă, anunţând că preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a oferit să trimită o echipă de anchetatori.

"Trebuie să recunosc că am fost serios provocaţi", a declarat Lukaşenko în discursul televizat de luni seară. "Se impune un răspuns pe măsură", a mai spus el. Poliţia este de părerea că explozia de la metroul din Minsk a fost un atac terorist.

UPDATE Agenţia de ştiri Interfax a anunţat că numărul decedaţilor a ajuns la 11 iar cel al răniţilor la 100. O sursă de la administraţia prezidenţială a declarat că numărul persoanelor rănite este de 126.

UPDATE Numărul morţilor a ajuns la şapte, potrivit unui nou bilanţ dat publicităţii de autorităţile din Belarus, informează Reuters. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că "potrivit datelor provizorii, se pare că este vorba despre 7 morţi şi circa 50 de răniţi".

UPDATE Un călător, citat de Reuters, a declarat că explozia s-a produs în staţie, în momentul în care uşile metroului s-au deschis. "Am văzut oameni care zăceau pe jos, fără să se mişte. Era mult sânge", a spus bărbatul.

image

UPDATE Agenţia de ştiri belarusă Belta, nu a precizat decât că există morţi şi răniţi, dar nu a precizat care este numărul acestora. Explozia nu a generat un incendiu şi nici nu a provocat pagube majore în staţia de metrou.

UPDATE "Două cadavre sunt vizibile în apropiere de intrarea la metrou. Feţele lor sunt acoperite cu un cearşaf", a declarat un martor ocular, citat de Interfax.

UPDATE Aproximativ 30 de persoane au suferit arsuri grave, relateaza Interfax, citând martori oculari.

image

Potrivit RIA Novosti, explozia s-a produs la ora locală 17.56, în staţia de metrou Oktyabrskaya, care este situată în apropierea reşedinţei preşedintelui Alexander Lukashenko. Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă din Belarus a început evacuarea populaţiei din subteran.

Martorii spun că în zonă este foarte mult fum şi foarte mulţi pasageri au ieşit cu feţele însângerate şi hainele zdrenţuite. Autorităţile au precizat că pentru moment traficul de la suprafaţă nu este restricţionat şi că mulţimea nu a fost cuprinsă de panică.

Aproximativ 12 autospeciale de pompieri şi 10 ambulanţe se aflau în apropierea zonei unde a avut loc explozia, transmite AFP.

image
image
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite