Europenii revoltaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francezii s-au revoltat şi grecii la fel. Ambele ţări au avut alegeri duminică, aproape  cu valoare de referendumuri.

Iar alegătorii au decis că e timpul pentru o schimbare. Nu e clar ce schimbări politice vor avea loc, cert e doar că timpul se scurge în mod clar în defavoarea măsurilor de austeritate.

Dincolo de toate speculaţiile, victoria lui Francois Hollande înseamnă, cu siguranţă, sfârşitul axei Merkozy care a impus austeritatea ultimilor doi ani. Ar putea fi o evoluţie îngrijorătoare, dacă planul ar fi avut efecte benefice până acum sau dacă măcar ar avea şanse să le producă pe viitor. Dar nu are, aşa că „move on"! Reducerile de cheltuieli într-o economie deprimată duce doar la depresie profundă. Sunt puţine cazurile inverse.

Se pare că în acest context, alegătorii europeni sunt mult mai înţelepţi decât liderii lor. Bine, austeritatea nu funcţionează, atunci ce rămâne? O variantă, pe care nimeni în Europa nu vrea să o ia în calcul, ar fi dizolvarea monedei Euro.

Instrumentele de politică monetară ar fi extrem de utile în acest context. Mai mult, liderii germani, apostolii austerităţii, uită, atunci când amintesc de propria experienţă cu economia în criză, să amintească exact care au fost instrumentele lor de succes.

Vorbim tot de inflaţie, de excedent comercial, de boom inflaţionist şi de un mix de politici echilibrate de dreapta şi de stânga. Germanii se vor agăţa de fanteziile lor de prosperitate, prin asuteritate, dar se pare că ei nu vor mai beneficia de sprijinul indiscutabil de la Palatul Elysee.

Criza europeană ar putea urma succesul german, dar doar dacă i se crează condiţii asemănătoare. Da, pe termen scurt, desfiinţarea zonei Euro ar avea efecte considerabile şi ar fi şi un mare pas înapoi în proiectul european.

Dar că vă place sau nu, soluţia e unica fezabilă. Şi alegerea lui Francois Hollande înseamnă şanse mai mari pentru supravieţuirea ideii de Europa pe termen lung. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite