Elena Băsescu, preocupată de respectarea drepturilor pasagerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Băsescu a declarat, luni seară, în cadrul unei intervenţii spontane la prezentarea raportului lui Georges Bach privind drepturile pasagerilor în toate modurile de transport din cadrul primei zile a sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg că toţi consumatorii au dreptul la un nivel egal de protecţie, iar rolul autorităţilor naţionale de control este deosebit de important în acest sens, informează Agerpres.

"Călătorii trebuie să fie permanent informaţi în legătură cu drepturile de care beneficiază, iar informaţiile puse la dispoziţia lor trebuie să fie clare, simple şi accesibile. De asemenea, este nevoie ca transparenţa să fie îmbunătăţită în toate serviciile oferite, pentru a se elimina astfel practicile comerciale neloiale. Subliniez că toţi consumatorii au dreptul la un nivel înalt şi egal de protecţie, iar rolul autorităţilor naţionale de control în acest sens este deosebit de important. Punerea în aplicare a legislaţiei privind drepturile pasagerilor în toate modurile de transport va consolida libera circulaţie pe piaţa internă", a spus eurodeputata.

Elena Băsescu a mai avut o intervenţie spontană şi la prezentarea raportului eurodeputatei Jacqueline Foster referitor la implementarea legislaţiei privind Cerul unic european, apreciind că finalizarea demersului este important "atât pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, cât şi pentru mediul înconjurător".

"Finalizarea cerului unic european va conduce la crearea unui sistem de aviaţie mai durabil. De aceea sunt de părere că progresele înregistrate până în prezent trebuie susţinute şi continuate cât mai rapid. Avem nevoie de servicii aeriene de înaltă calitate, mai ales în situaţia actuală în care traficului aerian se află într-o continuă creştere. Mai mult, consider că ar trebui să existe o abordare uniformă şi o situaţie omogenă în toate statele membre, iar cooperarea şi coordonarea în acest sens sunt extrem de importante", a subliniat eurodeputata.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite