EU Observer: Revolta judecătorilor români a forţat primele rezultate în justiţia din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Voicu încearcă să iasă din închisoare
Cătălin Voicu încearcă să iasă din închisoare

Monitorizarea timp de trei ani, de către UE, a justiţiei din România pare să fi produs primele rezultate, un senator şi un judecător de rang înalt fiind arestaţi sub acuzaţia că au acceptat mită din partea unor oameni de afaceri pentru a aranja procese, notează EU Observer.

Arestările au survenit după un protest fără precedent lansat de sute de judecători, care au cerut curăţarea şi revizuirea sistemului juridic din România, scrie sursa citată.

Senatorul Cătălin Voicu este cercetat penal sub acuzaţia că a intermediat între înalţi magistraţi, poliţişti şi oameni de afaceri, care au oferit bani pentru ca procesele lor să primească rezolvări favorabile în justiţie. Judecătorul Florin Costiniu, şeful Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este suspectat că a primit o sumă de bani de şase cifre pentru a aranja decizia tribunalului. El este cel mai înalt magistrat arestat în istoria recentă a României, aminteşte EU Observer.

Senatul României i-a ridicat lui Voicu imunitatea. Consiliul Superior al Magistraturii a luat o măsură similară împotriva lui Costiniu, anunţând o schimbare într-un sistem multă vreme refractar la reforme. Cazul lui Florin Costiniu pare să fi fost ultima picătură care a pus capăt răbdării judecătorilor de rând din România, adaugă sursa.

Potrivit EU Observer, aproximativ 400 dintre ei au semnat o scrisoare deschisă pentru a cere reforme profunde, demers ce a marcat primul protest de acest fel din istoria justiţiei române. Judecătorii spun că sistemul de justiţie funcţionează opac, şi acuză ierarhia superioară de 'practici oculte' în numirea magistraţilor în cele mai înalte funcţii. Ei cer, de asemenea, o serie de reforme concrete.

Cei 19 membri ai CSM şi-au dat avizul pentru arestarea lui Costiniu, făcând însă numai promisiuni vagi de reformă. Magistraţii rebeli au văzut în aceasta doar începutul şi au promis că vor continua presiunile pentru schimbare.

Nu putem forţa direct ritmul reformelor, a declarat judecătoarea Dana Gârbovan, unul dintre semnatari.

Noi, magistraţii, nu avem niciun cuvânt de spus în domeniul legislativ sau administrativ. Faptul că UE menţine justiţia din România sub o atentă supraveghere ar trebui să fie un imbold pentru schimbare, dar nu pot decât să constat că, până acum, nu există voinţă politică pentru aceasta, a regretat judecătoarea.

Potrivit unor detalii dezvăluite de interceptările realizate de poliţie, avem de-a face cu un sistem tentacular de corupţie, prin care oameni de afaceri bogaţi, implicaţi în litigii sau anchetaţi, l-au plătit pe Voicu, care, la rândul lui, a plătit judecători de la Înalta Curte pentru anularea anumitor procese, precizează sursa amintită mai sus.

Transcrierile unor conversaţii telefonice între Voicu şi unii dintre "clienţii săi" au scos la suprafaţă amănunte privind funcţionarea politicii în România şi a legăturilor sale cu judecători de rang înalt şi poliţişti.

Conform declaraţiilor Monei Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, magistraţii suspectaţi de corupţie ar trebui să îşi păstreze posturile până când li se dovedeşte vinovăţia, condamnarea impunând automat excluderea lor din corpul judecătorilor, mai notează EU Observer.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite