Depozite bancare contra striptease în Irlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Depozite bancare contra striptease în Irlanda
Depozite bancare contra striptease în Irlanda

O bancă din Irlanda oferă bilete la striptease studenţilor care îşi constituie un depozit în unităţile sale, potrivit cotidianului rus Novâie Izvestia.

Banca irlandeză Ulster a decis să atragă în special tineretul studios, propunându-le studenţilor din primul an de la Institutul Tehnologic să-şi constituie depozite în care chiar banca depune primii 100 de euro.

Se consideră că "prima bancă este ca prima iubire, care nu se uită niciodată", iar majoritatea tinerilor, devenind adulţi, continuă să-şi păstreze banii în aceste unităţi.

Pentru ca oferta să fie şi mai tentată, Banca Ulster le oferea tinerilor, la deschiderea depozitului, bilete la un show de striptease ce urma să aibă loc la 24 septembrie, într-un clubul de noapte lângă căminele studenţeşti.

După ce ziarele au scris despre "depozitele contra striptease", părinţi indignaţi au început să sune la Ministerul Finanţelor. Scandalul a ajuns de proporţii şi conducerea băncii Ulster şi-a cerut scuze în faţa irlandezilor, sistând rapid programul bancar devenit destul de popular.

Ce mai oferă alte bănci irlandeze şi britanice ca să îi atragă pe studenţi:

  • Allied Irish Bank oferă, în afară de depozite care au deja câte 50 de euro, cecuri de călătorie gratuite
  • banca HSBC - o asigurare pentru doi ani a călătoriilor prin ţările lumii şi o reducere de 25% la ghidurile de călătorie Lonely Planet.
  • Lloyds Bank le achită studenţilor care îşi deschid depozite orele la şcolile auto pentru obţinerea permisului de categoria AA, le face cadou CD-ul special "Cum să treci examenele pentru permisul auto" şi le garantează timp de un an statutul de membru în Asociaţia bazelor turistice pentru tineret (Youth Hostel Association)
  • Bank of Ireland - studenţii care în perioada octombrie-noiembrie vor utiliza de cel puţin 5 ori depozitele şi conturile din această bancă, iar apoi vor pleca pentru anumite probleme din ţară, vor putea, la drumul de întoarcere, să călătorească pe gratis cu avionul din 9 oraşe europene: Londra, Edinburgh, Paris, Frankfurt, Milano, Berlin, Stockholm, Amsterdam sau Bruxelles.
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite