Cultura, turismul şi tradiţiile României vor fi prezentate timp de o săptămână francezilor din Nîmes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Casa Europei pregăteşte în perioada 5-9 mai, la Nîmes, în sud-estul Franţei, o serie de activităţi culturale ce au ca temă centrală România.

Astfel, locuitorii din Nîmes vor avea ocazia să asiste la o serie de manifestări care vor aduce în prim plan cultura, turismul, artizanii (picture pe icoane, gravure pe sticlă, picturi pe ouă) şi grupuri folclorice din România, relatează Agerpres.

La expoziţie vor participa şi două asociaţii franco-române din Departamentul Gard (Pasărea, care înfrăţeşte localitatea Rodilhan cu o comună din apropiere de Oradea, şi Podul prieteniei, care leagă localităţile Salindres şi Lipova).

La 6 mai, consulul general al României la Marsilia, Cornel Alecse, va susţine o conferinţă. În aceeaşi zi, ansamblul Casei de Cultură din Arad va pune în scenă, în limba franceză, comedia Hymnus, de Gyorgy Schwadja, care a obţinut Premiul presei la festivalul de la Avignon din 2007.

În ziua următoare va avea loc un concert de muzică clasică “România şi Franţa: legături muzicale europene”, în cadrul căruia soliştii internaţionali Dana Ciocârlie, Diana Ligeti şi Nicolas Dautricourt vor interpreta arii din opere de Enescu, Debussy, Haydn, Bartok şi Constantinescu. La 8 mai, vor intra în scenă ansamblurile folclorice.

Pe 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, cei aflaţi în Piaţa Orologiului vor putea admira standurile amenajate aici şi asista la programele artistice susţinute de mai multe ansambluri folclorice, primarul oraşului Nîmes va susţine o alocuţiune.

Asociaţia Casa Europei, ce activează din 1966 în localitatea Nîmes (sud-estul Franţei), aduce în atenţie în fiecare an câte un stat membru al Uniunii Europene: în 2008, după Italia şi Ungaria, a fost rândul Poloniei să facă obiectul acestei programări culturale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite