Culisele reconcilierii turco-armene

Culisele reconcilierii turco-armene

Ceremonia de la Zürich a întârziat aproape trei ore şi jumătate din cauza reticenţelor delegaţiei armene faţă de discursul pe care şeful diplomaţiei turce urma să-l susţină după semnare documentului. Turcia şi Armenia au semnat, sâmbătă seara, acorduri istorice pentru normalizarea relaţiilor după aproape un secol de diferend privind soarta armenilor în perioada otomană.

Citiţi şi:

• VIDEO Pacea turco-armeană, decisă în BMW-ul lui Hillary Clinton
• Acordurile turco-armene: opoziţia turcă acuză o abdicare a Ankarei

O „dificultate” de ultim moment a pus în pericol, sâmbătă, la Zürich, semnarea finală a acordului smuls după aproape doi ani de negocieri dure, privind normalizarea relaţiilor între cele două ţări, umbrite de amintirea masacrării şi deportării armenilor de către armata Imperiului Otoman. Documentul prevede, de asemenea, deschiderea frontierei comune dintre Turcia şi Armenia. La puţin timp după ora locală 17.00 (18.00, ora României), totul părea pregătit.

Delegaţia secretarului de stat american, Hillary Clinton, se îndrepta spre Universitatea din Zürich pentru a asista la momentul când şefii diplomaţiilor armeană, Eduard Nalbandian, şi turcă Ahmet Davutoglu, îşi pun semnătura pe docement, când s-a întors brusc din drum. Ministrul Nalbandian refuza semnarea acordului din cauza temerilor privind discursul omologului turc, au declarat ulterior responsabili americani.

Au urmat apoi trei ore de negocieri agitate. După primele discuţii fără rezultat desfăşurate la hotel, adjunctul secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice, Phil Gordon, s-a alăturat lui Hillary Clinton într-un BMW, parcat într-o aripă din spatele hotelului.

Hillary Clinton a înroşit telefoanele

Şefa diplomaţiei americane a jonglat cu mai multe telefoane mobile pentru a vorbi în acelaşi timp cu şefii celor două delegaţii, a explicat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil al Departamentului de Stat.

După o oră, Clinton şi Gordon au ieşit într-un final din maşină. Secretarul de stat american s-a întâlnit cu ministrul armean de externe la hotel şi l-a dus cu maşina sa la Universitatea din Zürich.

Pentru depăşirea impasului, s-a decis apoi că nici o alocuţiune nu va fi ţinută de cele două părţi. Cu toate acestea, a mai fost nevoie de alte 90 de minute pentru ca ministrul Nalbandian să decidă să vină la locul ceremoniei şi să semneze documentul, în timp ce omologul său turc aştepta zâmbind.

„Am fost nevoită să le spun părţilor implicate, de mai multe ori: este prea important, trebuie să reuşiţi, nu puteţi reveni asupra deciziei”, a povestit Clinton în avionul cu care a plecat apoi spre Londra. Şefa diplomaţiei americane a recunoscut cât de greu a fost pentru ministrul armean de externe să semneze documentul, evocând greutatea istoriei şi opoziţia politică din ţara sa.

Armenii din diasporă au protestat în mai multe ţări, nemulţumiţi de acordul semnat de diplomaţia de la Erevan în acest weekend Foto: AFP

„Era îngrijorat şi dorea să fie sigur că oamenii îl vor înţelege”, a explicat ea. “I-am spus nu numai că îl înţelegem, dar şi că suntem conştienţi cât îi este de greu, dar că trebuie să facă acest lucru”, a mai povestit secretarul de stat american.  

Reticenţă populară

Pentru a intra în vigoare, acordurile trebuie ratificate de către Parlamentele celor două ţări, proces care s-ar putea prelungi, din cauza ostilităţii multor deputaţi armeni şi turci. Apropierea dintre Ankara şi Erevan se loveşte însă şi de rezistenţa profundă a populaţiei celor două ţări, dar şi a diasporei armene, influentă în special în Franţa şi Statele Unite.

Într-un discurs adresat naţiunii, preşedintele armean, Serge Sarkisian, a declarat că nu există alternativă la stabilirea de relaţii cu Turcia, însă a subliniat că acestea nu pun sub semnul întrebării existenţa genocidului armenilor. Stepan Safarian, unul dintre liderii opoziţiei armene a declarat pentru AFP că „prin semnarea acestor protocoale, ţara a intrat într-o perioadă de mari riscuri şi incertitudini”.

Şi opoziţia din Turcia a protestat vehement. Onur Öymen, vicepreşedintele  Partidului Republican al Poporului, (CHP, social-democrat) a vorbit despre „o abdicare“ a Guvernului turc.

„Bomba“ Nagorno-Karabah

Amintirii masacrelor şi deportărilor armenilor în anii 1915 - 1917 (peste un milion şi jumătate de victime, conform Armeniei, între 300.000 şi 500.000, conform Turciei) i s-a adăugat, la începutul anilor ‘90, conflictul din Nagorno-Karabah.

La încheierea unui război care a durat şase ani (1988 - 1994), Erevanul a preluat controlul asupra enclavei cu populaţie armeană aflată pe teritoriul Azerbaidjanului, aliat al Turciei, care a decis să închidă, în 1993, graniţa cu Armenia.

Acordurile prevăd redeschiderea graniţei, în termen de două luni de la intrarea în vigoare a documentelor, dar premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că acest fapt este legat de progresele în dosarul Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul a  avertizat că acordurile de sâmbătă riscă să provoace instabilitate în sudul Caucazului. 

Avantajul Turciei

Prin reconcilierea cu Armenia, Turcia a obţinut un nou avantaj în drumul spre Uniunea Europeană. „Semnând acordurile cu armenii, turcii elimină unul dintre argumentele cu greutate ale opozanţilor aderării sale la UE”, apreciază analistul turc Mehmet Ali Birand.