Criticile vicepreşedintelui american Joe Biden scot din pepeni Rusia
0
Oficialii ruşi au fost iritaţi de afirmaţiile critice ale vicepreşedintelui american Joe Biden care ar fi opuse faţă de spiritului de cooperare dorit de preşedintele Obama. Moscova a cerut apăsat să i se spună cine stabileşte politica externă a Statelor Unite, transmite AFP.
"Întrebarea este cine stabileşte politica externă a Statelor Unite? Preşedintele sau respectabilii membri ai echipei sale", a declarat consilierul preşedintelui rus Dmitri Medvedev, Serghei Prihodko, citat de Interfax.
Dmitri Medvedev şi Barack Obama au avut o "întrevedere pe care o considerăm pozitivă şi serioasă şi care a creat o atmosferă de bune relaţii", a atras atenţia Prihodko.
"Dacă această atmosferă nu este pe placul unor membri ai echipei şi ai administraţiei Obama, aceştia trebuie să o spună. Dacă nu sunt de acord cu direcţia impusă de propriul lor preşedinte, trebuie să ştim acest lucru", a mai spus oficialil rus.
El a făcut aceste afirmaţii în replică la declaraţiile vicepreşedintelui american Joe Biden. În cadrul unui înterviu publicat Wall Street Journal, Biden afirma că momentul actual de slăbiciune a economiei ruse a influenţat mult atitudinea mai conciliantă a Moscovei faţă de restul lumii şi că Rusia ar fi obligată să facă compromisuri cu Occidentul într-un mare număr de dosare.
Joe Biden a făcut, în această săptămână, vizite în Ucraina şi în Georgia, două ţări ale căror relaţii cu Rusia sunt extrem de tensionate, informează Agerpres.