Doi presupuşi piromani arestaţi în insula franceză Corsica sunt pompieri voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi presupuşi piromani arestaţi în insula franceză Corsica sunt pompieri voluntari
Doi presupuşi piromani arestaţi în insula franceză Corsica sunt pompieri voluntari

Doi presupuşi piromani, interpelaţi luni în sudul insulei franceze Corsica, cuprinsă de incendii de vegetaţie, sunt pompieri voluntari, informează AFP.

Cei doi vor fi suspendaţi din funcţie marţi, a declarat pentru France Presse comandantul pompierilor, Bruno Maestracci, care s-a declarat ''consternat în legătură cu acest caz''.

''Au dat foc în timp ce erau însărcinaţi să lupte împotriva incendiilor şi să apere bunurile şi persoanele. Dacă faptele se vor adeveri, ei merită pedepse grele'', a afirmat Maestracci.

În Franţa există două categorii de pompieri, profesionişti şi voluntari.

Corsica, îndeosebi sudul insulei, este afectată de incendii violente de joi. Între 5.500 şi 6.000 de hectare au luat foc şi şapte presupuşi piromani au fost arestaţi pe insulă în mai puţin de-o săptămână.

Doi tineri, crescători de animale, au fost condamnaţi luni la pedepse cu închisoarea de doi ani şi opt luni de tribunalul din Bastia, potrivit NewsIn.

Marţi dimineaţa, pompierii şi-au reluat eforturile în sudul insulei în încercarea de a ţine sub control un incendiu care face ravagii de joia trecută în zona Aullène şi care a distrus deja 3.500 de hectare de pădure şi mărăciniş.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite