Merkel va merge la summitul de la Copenhaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel va merge la summitul pentru climă ce va avea loc în luna decembrie, la Copenhaga, a anunţat astăzi purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Summitul de la Copenhaga, care va avea loc în perioada 7-18 decembrie, trebuie să reprezinte un pas important către angajamente ferme, iar cancelarul vrea să se asigure că "va fi făcut maximul în această direcţie", a adăugat el. Potrivit acestuia, anunţul făcut duminică "nu i-a provocat euforie" lui Merkel.

În condiţiile în care ţările din Asia-Pacific, care se numără printre cei mai mari poluatori mondiali, au refuzat duminică să fixeze obiective cu caracter obligatori privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon, Merkel care să se asigure că "bara nu va fi fixată prea jos", a explicat purtătorul de cuvânt al cancelarului, Christoph Steegmans.

Opoziţia APEC, din care fac parte statele cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon din lume - China, Statele Unite şi Indonezia - reduce practic la zero orice speranţă privind un ancord de anvergură la Copenhaga.

Proiectul de declaraţie al APEC, comunicat săptămâna trecută presei, prevede un obiectiv de reducere "cu 50% faţă de nivelul din 1990, până în 2050".

Premierul danez Lars Loekke Rasmussen, care va găzdui summitul, a încercat duminică o mediere, propunând un proces în două etape: un acord politic la Copenhaga, urmat de negocieri, mai tehnice, privind reducerea emisiilor, transmite NewsIn.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite