Comisia Europeană vrea controlul asupra graniţelor din Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul de la Bruxelles doreşte să aibă rolul principal în luarea deciziilor privind reintroducerea controalelor la graniţe în spaţiul Schengen, în prezent o prerogativă a statelor membre.

Libertatea de mişcare este un bun european, iar deciziile în acest sens ar trebui luate la nivel european, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Comisarului pentru Afaceri Interne. Michele Cercone. A fost deja pus pe hârtie un proiect care va fi prezentat săptămâna viitoare. Potrivit acestuia, guvernele vor trebui să ceară acordul Comisiei Europene înainte de a decide reintroducerea controlului la graniţe

. Doar în cazuri precum atacuri teroriste sau dezastre nucleare, statele membre ar putea lua această decizie fără aprobarea comisiei, dar numai timp de cinci zile, după care restricţiile trebuie ridicate sau consultat Executivul de la Bruxelles.

Proiectul trebuie aprobat de statele membre şi ar putea fi respins, în condiţiile în care mai multe ţări, printre care Franţa, Danemarca şi chiar unele voci din Germania, sunt dispuse să limiteze libertatea de mişcare din diverse motive.

Citeşte şi:

Danemarca pune Europa pe jar: controale la graniţa cu Germania şi Suedia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite