Colosseumul din Roma a fost evacuat din cauza unei cutii suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O alarmă falsă i-a pus pe jar, ieri, pe poliţiştii italieni, care au primit un apel telefonic anonim care anunţa prezenţa unei cutii cu o bombă sub o arcadă a Colosseumului din Roma. Veniţi la faţa locului, genişti au constatat că nu era nicio bombă în interior.

Cutia suspectă a fost distrusă la ora 18.30 (19.30, ora României). Forţele de ordine evacuaseră anterior, în jurul orei 17.00 (18.00, ora României), turiştii care se aflau în interiorul Colosseumului, monument emblematic al Romei.

Cutia fusese plasată într-o zonă în care publicul nu are acces, astfel încât să se creadă că era vorba despre o bombă. "Este o glumă de prost gust sau opera unui nebun", a comentat Gianni Alemanno, primarul Romei, vorbind despre o "alertă falsă", potrivit Mediafax.

Construcţia Colosseumului a debutat între anii 70 şi 72, sub împăratul Vespasian, şi s-a încheiat în anul 80 sub Titus. Este cel mai mare amfiteatru construit vreodată în timpul Imperiului Roman (188 de metri pe 156 şi 48,5 metri înălţime).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite