Călugăriţa a cărei mărturie ar permite beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea soseşte luni la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Identitatea călugăriţei franceze care va depune mărturie privind vindecarea inexplicabilă, prin ajutor divin, al Papei Ioan Paul II-lea, este unul dintre cele mai bine păzite secrete ale

Identitatea călugăriţei franceze care va depune mărturie privind vindecarea inexplicabilă, prin ajutor divin, al Papei Ioan Paul II-lea, este unul dintre cele mai bine păzite secrete ale Bisericii Catolice. Vindecarea ar putea fi acceptată de Vatican drept miracolul necesar pentru beatificarea fostului suveran pontif. Potrivit AP, călugăriţa soseşte luni, la Roma, pentru a participa la ceremoniile care marchează a doua aniversare a morţii Papei, dar şi finalul unei cercetări făcute de Biserică în privinţa vieţii şi operei acestuia, un pas în procesul de beatificare.

Prelatul polonez Slawomir Oder, care conduce campania de beatificare, spune că acest caz este cel mai ilustrativ pe care l-a descoperit. Identitatea sorei a rămas un mister.

Glumind, Oder a declarat jurnaliştilor că, la ceremoniile din Basilica Sf. Ioan Lateran, vor participa "sute de călugăriţe", inclusiv sora în cauză, care va fi imposibil de identificat. Femeia spune că a fost diagnosticată cu Parkinson în 2001 şi că avea o puternică afecţiune spirituală pentru fostul papă, deoarece şi acesta suferea de aceeaşi boală. Ea susţine că simptomele i s-au înrăutăţit în săptămânile ce au urmat morţii Papei, în aprilie 2005, după care a fost vindecată inexplicabil, fapt pus pe seama intervenţiei divine a fostului pontif.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite